Ghid de supravieţuire pe caniculă. Ce să faci când temperaturile ajung la 40 de grade Celsius

Click desktop articole 300x250 p1

Click desktop articole 300x250 p2

Prognoza meteo de pe telefon îţi arată temperaturi de peste 40°C? Nu e o greşeală. Un val de căldură cuprinde România în toată această săptămână, iar disconfortul termic va fi extrem de ridicat. Pentru a trece cu bine peste perioada caniculară, ISU Dâmboviţa a întocmit un set de recomandări salvatoare.

ANM a transmis o atenţionare cod galben de caniculă valabilă până pe 31 iulie, care vizează 34 de judeţe, plus municipiul Bucureşti. Temperaturile ajung la 39 de grade, chiar peste 40 în sudul ţării. Cei mai afectaţi sunt vârstnicii, persoanele care au probleme cu inima, cu tensiunea, cei care lucrează în aer liber, dar şi copiii mici. Tocmai de aceea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a întocmit un set de recomandări care ne pot ajuta să trecem cu bine peste această perioadă „de foc”.

Sfaturi pentru populaţia generală

  • Evitaţi expunerea la soare între orele 11 – 18. Dacă totuşi ieşiţi din casă, purtaţi pălării de soare, haine lejere, deschise la culoare, din fibre naturale.
  • Dacă nu aveţi aer condiţionat acasă sau la serviciu, petreceţi 2-3 ore pe zi în spaţii publice cu răcoare (supermarketuri, mall-uri).
  • Faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă.
  • Suplimentaţi aportul de lichide. Beţi înainte de a apărea senzaţia de sete. Evitaţi alcoolul şi cafeaua, care deshidratează.
  • Evitaţi activităţile la exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc.).

Recomandări pentru cei care muncesc la exterior

  • Dozaţi-vă efortul în funcţie de perioadele zilei, încercând să evitaţi efortul în vârfurile de caniculă. Dacă temperatura e foarte mare, se va proceda la stoparea activităţii.
  • Purtaţi echipament corespunzător, din materiale naturale, şi protejaţi-vă capul.

  • Consumaţi multe lichide (apă minerală şi plată, ceai, sucuri naturale de fructe), evitând cafeaua şi alcoolul.

Vârstnicii şi cei cu afecţiuni cronice

  • Nu ieşiţi din casă între orele 11 şi 18.
  • Cei care suferă de afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune este bine să consulte medicul cu privire la adaptarea schemei lor terapeutice.
  • Puteţi face 3-4 duşuri pe zi. Sunt de ajutor.
  • Atenţie de unde vă cumpăraţi alimente şi evitaţi-le pe cele uşor perisabile.

Indicaţii pentru sugari şi copii mici

  • În casă trebuie menţinut un ambient ferit de căldură, umiditate excesivă şi curenţi de aer.

 

  • Copiii trebuie îmbrăcaţi cât mai lejer.
  • Nu-i ţineţi în mijlocul zilei la piscină, în parcuri de distracţie sau pe plajă.
  • Nu le introduceţi alimente noi în dietă, în această perioadă.

Cum facem răcoare în casă

  • În primul rând, limitaţi creşterea temperaturii: închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele, draperiile.
  • Ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât afară e caniculă şi deschideţi-le abia seara târziu, noaptea sau dimineaţa devreme.
  • Închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie.

  • Variaţiile mari de temperatură nu sunt sănătoase. De aceea, aerul condiţionat trebuie reglat astfel încât temperatura interioară să fie cu 5 grade mai mică decât cea exterioară. Cel puţin pentru început. Ulterior, temperatura mai poate fi scăzută progresiv.
  • Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 °C.

Trucuri pentru a dormi mai bine

  • Folosiţi aşternuturi deschise la culoare, din bumbac 100%. 
  • Dacă aveţi aer condiţionat, setaţi-l pe cea mai mică viteză. 
  • Dacă nu aveţi aer condiţionat sau vi se pare prea puternic pentru a-l ţine pornit, deschideţi ferestrele şi staţi cu uşile deschise, pentru a se forma un oarece curent.
  • Ferestrele deschise vin şi cu un dezavantaj, mai ales dacă aveţi camerele orientate spre un bulevard circulat şi gălăgios. Dacă vă deranjează zgomotul, o idee bună ar fi să folosiţi un ventilator mic, pe care să îl ţineţi pornit, la viteză mică. Zgomotul lui monoton, ca cel de maşină, îndeamnă la somn şi maschează celelalte zgomote de afară.

 

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Click desktop articole 580x400 p2

Click desktop articole 300x250 p4

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1

Click desktop articole 300x250 p5

Adevarul