Gerul nu ne lasă. Capitala și 36 de județe, sub cod portocaliu

Ultima actualizare:

    Vremea se menţine geroasă. Ninsorile sunt așteptate începând cu ziua de marțiFoto Click!
Vremea se menţine geroasă. Ninsorile sunt așteptate începând cu ziua de marțiFoto Click!

Frigul a pus stăpânire pe toată țara, iar meteorologii avertizează că vremea deosebit de rece se va menține și mâine. În 36 de județe a fost instituit codul portocaliu, fiindcă sunt anunțate temperaturi de până la minus 29 de grade Celsius. Și Capitala se află sub avertizare de vreme friguroasă (minus 20 grade Celsius), ier edilii iau în calcul suspendarea cursurilor în școli și miercuri.

Moldova, Transilvania și Maramureș sunt zonele în care gerul va fi tăios, azi toată ziu, dar și mâine. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între minus 29 şi minus 15 grade, iar maximele între minus 15 şi minus 10 grade.

Codul portocaliu afectează 36 de județe și Bucureștiul este în vigoare de astăzi de la ora 10.00 și e valabil până mâine seară. Vor rămâne sub cod galben de ger: Satu-Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin. 

„În intervalul următor - ziua de astăzi, noaptea care urmează şi ziua de mâine -, gerul se va intensifica, Administraţia Naţională de Meteorologie va emite o actualizare a atenţionării anterioare cod galben de ger, pe parcursul acestei dimineţi, iar acest lucru presupune pentru municipiul Bucureşti intrarea sub incidenţa codului portocaliu de ger încă de astăzi”, a declarat meteorologul Gabriela Băncilă.

În București, temperatura maximă va fi în jur de minus 11 grade Celsius. Pe timpul nopții, temperaturile vor ajunge până la minus 20 de grade Celsius, iar în localitățile de la marginea Bucureștiului temperaturile vor scădea până la minus 23 de grade Celsius. În aceste condiții, Primăria Capitalei analizează posibilitatea de a menține cșolile închise și miercuri.

De marți seară, vântul se va intensifica treptat, temperaturile vor rămân negative, în jurul a minus 12 - minus 11 grade, iar în cursul nopţii de marţi spre miercuri va începe să ningă. Ninsorile vor fi din ce în ce mai intense pe parcursul zilei de miercuri. 

În prezent, toată ţara este sub avertizare cod galben de ger, fiind anunţate temperaturi maxime diurne între minus 16 şi minus 10 grade, iar minimele între minus 25 şi minus 15 grade.

Unde nu se fac cursuri azi și mâine

Luni, 9 ianuarie: Bacău, Olt, Iași, Neamț, Timiș, Galați, Maramureș, Brăila, Vaslui, Dolj, Suceava, Giurgiu, Teleorman, Botoșani, Buzău, Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Vrancea, Tulcea și Municipiul București

Marți, 10 ianuarie: Tulcea, Bacău, Olt, Iași, Neamț, Timiș, Galați, Maramureș, Dolj, Suceava, Botoșani, Buzău, Ialomița, llfov, Constanța, Vrancea și Municipiul București

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net