A găsit 95.000 € într-o mobilă la mâna a doua

Ultima actualizare:

    Samuel Stănici nu s-a bucurat la vederea teancului de bani
Samuel Stănici nu s-a bucurat la vederea teancului de bani

Un român a trăit şocul vieţii. Samuel Stănici un tânăr de 33 de ani din Timiş, crescut într-o familie cu 12 copii şi la rândul său tată a patru copii, are ce le povesti nepoţilor la bătrâneţe.

Muncitor în construcţii şi ocazional în agricultură, în Belgia, Samuel nu poate spune că este nici bogat, nici sărac. Îi place să muncească şi ştie că banii nemunciţi nu aduc fericirea. În urma unui anunţ de pe OLX, Samuel, care locuieşte în satul Bichigi, a cumpărat de la un bărbat din Arad o mobilă la mâna a doua. Samuel povesteşte pentru „Adevărul” că înainte de a plăti mobila a deschis uşile şi s-a uitat în mobilă, dar nu a văzut nimic. Nici când a adus-o acasă nu a auzit nimic suspect să se „plimbe” prin sertare. După aproximativ o săptămână, unul dintre copii jucându-se la dulap a găsit în interior o cutie metalică. 

Când a desfăcut cutia, copilul a găsit nişte hârtii pe care le-a arătat părinţilor. Samuel şi soţia lui au suferit un şoc când au văzut cutia „burduşită” cu bancnote de 500 de euro. Încă în stare de şoc, cei doi soţi s-au pus pe numărat. Le-au ieşit 95.000 de euro! Din acel moment, Samuel nu a mai avut linişte. „După 10 minute mă întrebam dacă e realitate ce se întâmplă. Nu a fost uşor. Adevărul e că nu m-am bucurat, a fost un stres pentru că nu ştiam ce e cu banii. Toată noaptea nu am dormit. Nici o clipă nu m-am gândit că sunt banii mei. Aveam impresia că toate maşinile se opresc la mine la poartă. Mă gândeam că m-a pus cineva la probă, că vine o mafie la mine. Nu mai ştiam cum să o scot la capăt”, povesteşte tânărul.

«Aveam impresia că vine mafia după mine»

Frământat că nu ştie ce să facă cu banii, Samuel l-a sunat pe Mircea, un prieten de-al său, şi împreună au stabilit un plan după care să îl caute pe beneficiarul real al banilor şi să îi înapoieze. „Mă gândeam că poate banii nu sunt ai celui de la care am cumpărat mobila, poate a stat în chirie. Eu am vrut să fiu sigur sută la sută că banii merg acolo unde trebuie”, a declarat Samuel. Cei doi au mers la Arad, au întrebat prin vecini şi au aflat că tânărul care a vândut mobila a moştenit casa de la tatăl său şi pentru că o renova după gustul său a pus în vânzare mobilierul din casă. Apoi, l-au contactat pe vânzătorul mobilei şi i-au spus că au găsit în mobilă nişte bani. Nici acesta nu ştia nimic de existenţa banilor, tatăl său nu apucase să-i spună despre ei. Drept recunoştinţă, arădeanul i-a oferit lui Samuel 10% din sumă. 

«Rar mai găseşti aşa oameni»

Contactat de „Adevărul”, proprietarul mobilei şi al banilor, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a declarat că nu ştia de cei 95.000 de euro deţinuţi de tatăl său. Bărbatul, care l-a recompensat pe Samuel cu suma de 9.500 de euro, a declarat că a fost profund impresionat de gestul tânărului. „A fost un gest foarte frumos. L-am apreciat mult. Putea să păstreze banii, dar a decis să îi returneze. M-a mişcat. Rar mai găseşti aşa oameni”, a declarat bărbatul din Arad.

image
image
image
image
image
image
contor curent jpg
Ultimele bătălii ale lui Mihai Viteazul jpeg
elvira godeanu vila jpg
levi strauss captura video jpg
respiratia jpg
Alimente nocive pentru ficat FOTO Shutterstock jpg
rsz delta dunarii jpg
vize jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net