Gabriel Oprea se retrage din politică

Ultima actualizare:

    Gabriel Oprea a fost în ultimii 16 ani unul dintre cei mai puternici oameni politici din România
Gabriel Oprea a fost în ultimii 16 ani unul dintre cei mai puternici oameni politici din România

A fost unul dintre cei mai puternici oameni din România dar acum vrea să intre în anonimat. Potrivit digi24.ro, fostul președinte al Uniunii Naționale pentru Progresul României, Gabriel Oprea, a anunțat pe o rețea de socializare că se retrage din partid și rămâne senator independent. Mai mult, spune el, la finalul mandatului de parlamentar, la sfârșitul acestui an, va ieși din politică.

Gabriel Oprea a intrat în politică în timpul Guvernării PSD din perioada 2001-2004, fiind unul dintre colaboratorii apropiați ai fostului premier Adrian Nastase. În această perioadă a ocupat funcții importante în administrație, a început ca și prefect, a fost apoi secretar de stat al Rezerverelor de Stat și a ajuns până la ministru delegat pentru Administrație în cadrul MAI.

Din 2003 a făcut parte din eșalonul de decizie al social-democraților. În 2010 a fondat UNPR, formațiune desprinsă din PSD în timpul administrației Băsescu, făcând parte din majoritatea parlamentară, alături de PDL și UDMR, până în 2012. UNPR a revenit la parteneriatul cu PSD în 2012, ocupând în Cabinetele care s-au succedat din 2009 funcția de ministru de Interne sau de ministru al Apărării.

Gabriel Oprea este cercetat penal în două dosare, unul în care este acuzat că a circulat de 1600 de ori cu escortă asigurată de Poliție, aflată în subordinea sa. Numele său a fost invocat și în controversa legată de moartea polițistului Gigină într-un accident, pe când făcea parte din coloana oficială a lui Gabriel Oprea.

De asemenea, fostul lider UNPR mai este cercetat de DNA și într-un al doilea dosar, în care este acuzat că ar fi beneficiat de o mașină de lux și de jacuzzi cumpărate din fondurile DGIPI, serviciul secret aflat în subordinea sa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net