Fratele lui Traian Băsescu a dat în judecată Antena 3. Cere 1 milion €

Ultima actualizare:

    Mircea Băsescu a primit în ianuarie din partea judecătorului 4 ani de închisoare cu excutare
Mircea Băsescu a primit în ianuarie din partea judecătorului 4 ani de închisoare cu excutare

Mircea Băsescu îi dă în judecată pe oamenii lui Dan Voiculescu, pentru linşaj mediatic. Fratele fostului preşedinte Traian Băsescu vrea să-i convingă pe judecători că imaginea familiei sale a fost afectată, după ce Antena 3 făcut dezvăluiri despre o posibilă implicare a sa într-un dosar de trafic de armament.

Mircea Băsescu, decis să-şi apere imaginea

“I-am dat în judecată şi le-am cerut un 1 milion de euro... Tot ce au făcut, a dăunat extraordinar mult. Nu doar preşedintelui, cu care aveau ei ce aveau, mi-a dăunat foarte mult şi mie, le-a dăunat copiilor mei, copiilor fratelui meu. Ceea ce au făcut este foarte urât”, a declarat Mircea Băsescu la România Tv.

“Cel mai tare m-a durut implicarea familiei. Dacă ai ceva cu un preşedinte de ţară, bate-te cu ăla dacă poţi, dar lasă-i familia în pace. Au fost numai minciuni, exagerări. Partea de afaceri a fost şi ea afectată, dar aia e altă poveste. Afacerile sunt afaceri; azi le faci, mâine nu le mai faci... Nu pot nominaliza un vinovat principal, este vorba de politica postului, cine o stabileşte probabil este vinovat. Ceilalţi sunt nişte executanţi, sunt plătiţi să facă şi să spună ce spun. Ca un actor, ca un papagal sau un automat cu fise; important e cine le bagă fisa şi cine le dă bani. Pagube financiare am avut foarte multe, iar ei au foarte mulţi bani. Cred că justiţia, când stabileşte sumele astea se gândeşte şi cât a pierdut unul, dar şi cât poate să pătesască altul.

Nu poţi să ceri un milion de euro unui strungar sau unuia care munceşte pe salariul mediu pe economie, dar la unii care se scaldă în bani... Au 60 de milioane de euro stabiliţi numai de instanţă. Au de unde să plătească, nu-i plângem noi...ei se plimbă, îşi cumpără premii prin SUA, îşi cumpără diplome prin Anglia, am văzut pe directorul lor la nu ştiu ce masă pe la Munchen. Au bani să se plimbe, nu ca un amărât cu salariul mediu, cum să-i ceri aluia 1 milion de euro!”, a spus Mircea Băsescu.

Condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Mircea Băsescu a primit în ianuarie din partea judecătorului 4 ani de închisoare cu excutare. El este acuzat de trafic de influență și luare mită de la familia lui Bercea Mondial, pentru a-l ajuta pe interlop să iasă din pușcărie. Prima instanță spune că Mircea Băsescu trebuie să stea 4 ani după gratii, iar complicele său, Căpățână, 3 ani. Nu este pedeapsa maximă cerută de procurori. Aceștia au vrut să-l vadă în pușcărie pe fratele lui Băsescu 7 ani, dar au cerut şi confiscarea șpăgii de 250.000 de euro. Hotărârea magistraților nu este una definitivă, iar fratele fostului preşedinte a făcut deja recurs la Curtea de Apel Constanța.

Acuzat că a primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial

Mircea Băsescu este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor. Marian Capățână, cel care a intermediat mita, a declarat în faţa judecătorilor că Traian Basescu şi-a învăţat fratele să facă plângere pentru șantaj, astfel că fiul interlopului Bercea Mondial a fost condamnat la aproape 13 ani de închisoare pentru această faptă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net