FOTO Şocant. Un băiat de 15 ani, satanist, şi-a ucis prietenul pentru un mobil

Ultima actualizare:

Crima oribilă a avut loc în 22 noiembrie, când Marian Tunăreanu, în vârstă de 16 ani, se afla cu oile la păscut, pe un imaş din comuna Româneşti (Iaşi). Cu prietenul său, Andrei Alexandru Nicuţă (15 ani) s-a întâlnit întâmplător, scrie ziaruldeiasi.ro.

Primul i-a arătat prietenului său un telefon Samsung Galaxy cu care s-au jucat timp de două ore. Invi¬dios că amicul său, deşi este cioban, deţine un telefon performant, Andrei Nicuţă i l-a luat din mână şi a dat să plece, convins că Marian nu îşi va măsura forţele cu el, fiind mai solid.

Cei doi s-au luat la bătaie, iar la un moment dat, Nicuţă l-a apucat de gât şi l-a strâns pe amicul său din toate puterile. Când a văzut că băiatul nu mai mişcă, acesta a luat o bâtă şi l-a lovit de mai multe ori în cap.

Tânărul ucigaş a încercat să-i ducă de nas pe poliţişti mai bine de o săptămână, cu toate că aceştia ştiau că el este criminalul. Poliţiştii i-au dat de urmă, după ce tânărul a vândut telefonul furat la un amanet din zonă. Până la urmă, a recunoscut crima.

Localnicii  spun despre el că era satanist, având tatuaje pe corp cu diavoli. Vecinii au mai spus că acasă băiatul avea într-un colţ al camerei un altar, unde se închina diavolului.

“Tânărul provine dintr-o familie dezorganizată, părinţii lucrau pământul cu ziua în sat”, a declarat viceprimarul comunei, potrivit sursei citate mai sus.

Andrei Nicuţă a fost internat luni la Spitalul de Psihiatrie „Socola“ pentru a fi expertizat psihiatric.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tepari 01 jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net