FOTO Opulenţă fără margini! În ce palat trăia Florin Cioabă!

Ultima actualizare:
Casa lui Florin Cioabă (FOTO ADEVARUL.RO)
Casa lui Florin Cioabă (FOTO ADEVARUL.RO)

Florin Cioabă, regele ţiganilor, care a decedat pe data de 18 august 2013 în urma unui stop cardio-respirator, ducea o viaţă la care mulţi ar fi visat, într-o vilă de de aproximativ 600 de metri pătraţi, în cartierul Turnişor din Sibiu.

Casa are un salon mare, de 130 de metri pătraţi, pentru oaspeţi şi evenimente festive, şi 10 camere pentru copii şi nepoţi. Tablourile şi fotografiile de familie sunt de asemenea nelipsite.

“Am încercat un alt stil faţă de cel al romilor, mie nu îmi plac casele împodobite cu covoare pe pereţi. Aici m-am inspirat foarte mult de la palatul de la Schonbrunn, întodeauna mi-au placut aceste scaune cu foiţă de aur şi mobilerul acesta mai vechi. Candelabrele sunt cumpărate din Viena, tot aşa pe stil vechi”, povestea Florin Cioabă, în vara anului trecut.

Tot mobilierul a fost adus din străinătate, însă regele a  evitat să vorbească despre preţuri.   

”Nu cred că m-au costat chiar aşa de mult, iar dacă ceva îţi place nu mai conteză banii, faci un efort. Sigur fac un efort pentru că aceste lucruri rămân, banii se cheltuie, se duc, dar aceste obiecte frumoase rămân la generatii”, spunea Florin Cioabă.   

Cel mai bine se relaxa însă în faţa acvariului uriaş, amplasat în salonul pentru oaspeţi. “Eu nu am optat pentru tigri, eu am optat pentru peştişori pentru că îmi plac foarte mult. După o zi lungă îmi place să vin aici şi să mă uit la peştişorii mei la care ţin foarte mult”, spunea Florin Cioabă, potrivit Adevarul.ro.

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net