Fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu, la DNA

Ultima actualizare:

    Fostul șef al SIE, Teodor Meleșcanu nu a fost implicat până acum în anchete la DNA
Fostul șef al SIE, Teodor Meleșcanu nu a fost implicat până acum în anchete la DNA

Fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu a venit la DNA, vineri dimineață, fără a face declarații la intrarea în sediul instituției

Potrivit Mediafax, fostul ministru de Externe a ajuns la Direcția Națională Anticorupție singur, fără a face declarații.

Potrivit unor surse judiciare, Teodor Meleșcanu, fost ministru de Externe şi fost şef al Serviciului de Informații Externe, ar fi fost chemat la DNA pentru a fi audiat în calitate de martor într-un dosar în care este vizat un cadru medical militar. 

În acest dosar se fac cercetări in rem, fiind verificate posibile fapte de abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Nicio persoană nu este pusă sub învinuire.

Contractul vizează o achiziţie din 2007 - 2008 la Spitalul Militar din Bucureşti, instituţie medicală în subordinea Ministerului Apărării.

Contractul viza cumpărarea unui aparat pentru radiografii dentare în valoare de 200.000 de euro. Aparatul nu a fost folosit niciodată, iar între timp a ieşit din garanţie.

La conducerea spitalului, la vremea respectivă, era medicul Ioan Sârbu, care conducea şi Direcţia Medicală din Ministerul Apărării.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net