Porno-episcopul Hușilor «a uitat» să elibereze vila de protocol

barladeanu.jpg

Episcopul de Huși, Corneliu Bârlădeanu este acuzat de relații intime cu o persoană de același sex

Corneliu Bârlădeanu, fostul episcop al Hușilor, n-are nici o jenă. Nici după ce a fost prins “cu pantalonii-n vine”, nu-şi recunoaşte faptele şi nu devine mai umil. Dat afară din funcţie, fostul preot locuieşte în continuare în vila de protocol ce aparţine Episcopiei Huşilor

Click! a descâlcit odiseea locativă a primului ierarh care și-a dat demisia din funcție în urma unui scandal sexual. În timp ce oamenii îl dădeau ba în satul Hăţăgel din Țara Haţegului, ba în Târgu Ocna, Corneliu Bârlădeanu, acum călugărul Onilă, stă bine-mersi în continuare în apartamentul Episcopal. Corneliu Onilă spune că nu s-a mutat încă din vechea casă pentru că nu are termen limită, iar locuințele oferite nu sunt încă aranjate.

Pentru că s-a plâns că nu are unde locui, dupã sedința cu scandal în care a demisionat, pe 18 august, mai-marii Bisericii au decis sã-i punã la dispoziție o casã. Oferta a fost făcută personal de cãtre episcopul Daniil Stoenescu  și anunțată oficial Sfântului Sinod. Reprezentanții acestuia au fost informați că fostul preot a acceptat oferta și se va duce să se reculeagă acolo și să facă muncă de misionar. Locul oferit era printre cele mai potrivite pentru reculegere și iertarea păcatelor. Era vorba de o casã în satul Hãțãgel (comuna Densuș, judetul Hunedoara), într-o zonă în care se află una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe românești, Sfântul Prooroc Ilie.

„Fostul Episcop de Huşi va locui într-o casă pusă temporar la dispoziţia lui, este o locuinţă modestă, care necesită reparaţii şi nu va mai primi salariu de episcop, pentru că nu mai ocupă această funcţie. Acesta va primi o remuneraţie în funcţie de munca prestată. Încă nu i s-a stabilit o fişă a postului, ca să spunem aşa, dar se poate ocupa de îndeletniciri pe parte culturală, el cunoaşte multe limbi străine, a studiat în Germania, poate să facă traduceri, de exemplu, pe care ar putea primi bani”, declara oficial purtătorul de cuvânt la Patriarhiei, Vasile Bănescu.

locuinta_husi.jpg

Aceasta este locuința din Huși în care stă acum călugărul Corneliu Onilă

 

Surpriză, fostul episcop s-a răzgândit după doar câteva zile.”Nu va mai veni la noi. Casa este o locuință veche, nu s-a mai locuit acolo de foarte mult timp și este în reparații. Fostul episcop a venit a văzut-o și a renunțat. Nu vine aici!”ne-a spus Adrian Ionel Vârtopean, primarul din Densuș. Fostul episcop a anunțat pe toată lumea în zonă că locul este prea departe pentru el și că are o altă ofertă: se mutã la Târgu Ocna, într-o casã apartinând Arhiepiscopiei Romanului si Bacãului. ”Nu este adevărat, nu va veni la noi, nu am oferit o astfel de locuință. Noi știm că trebuie să se ducă la Hățăgel. Nu avem cum să îl ajutăm”, ne-a precizat arhimandritul Pimen Costea, reprezentantul oficial al Arhiepiscopiei.

”Stă în continuare în locuința episcopală pentru că nu și-a luat toate lucrurile. Nu are un termen pentru a părăsi locul și nu îl putem forța, că suntem oameni. La un moment dat însă va trebui să plece”, ne-a explicat preotul Cosmin Gubernat, cel care este la curent cu situația locativă a fostului episcop.

Retragerea forţată din funcţie a episcopului de Huşi, Corneliu Bârlădeanu, pe fondul acuzaţiilor că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu alţi clerici, reprezintă un caz fără precedent pentru Biserica Ortodoxă Română (BOR), care a condus la schimbarea regulamentelor bisericeşti.

Bârlădeanu a fost întronizat în fruntea Episcopiei Huşilor în 2009, pe când avea 43 de de ani, fiind cel mai tânăr episcop al României. De altfel, întreaga sa evoluţie arhierească a fost una fulminantă, ajungând vicar la Episcopia Huşilor la doar jumătate de an de la tunderea la monahism. Instruit în Germania, unde a studiat începând cu anul 1993 la Facultatea de Teologie Protestantă.

Loading...

Citește și

  • corneliu barladeanu episcop husi sex

    Un preot care îl cunoaște pe episcopul de Huși Corneliu Bârlădeanu, acuzat că a întreținut relații sexuale cu elevi de la seminar, a făcut, la Antena 3, dezvăluiri cutremurătoare despre acesta. Evident, totul sub protecția anonimatului. Iată ce spune!

  • episcop husi barladeanu scandal sexual

    Scandalul sexual în centrul căruia se află episcopul de Huși Corneliu Bârlădeanu ia amploare pe zi ce trece. Și asta, pentru că ies la iveală detalii înfiorătoare despre orgiile sexuale care s-ar fi petrecut la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur“ Huşi, unde Bârlădeanu predă de 20 de ani. Ultima mărturisire revoltătoare este a unei foste pedagoge de acolo.

  • E scandal mare în Vaslui! Mai exact, la Episcopia Huşilor, unde episcopul Corneliu a fost şantajat de trei preoţi cu un film pornografic. Episcopul ar apărea alături de un fost seminarist, acum preot, cu parohie, soţie şi copil. Iată ce le-a spus Bârlădeanu enoriaşilor, la slujba de duminică!

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1