Fratele lui Mugur Mihăescu, despre redeschiderea teraselor: «A fost bătaie de joc să ne anunţe cu 48 de ore înainte»

Românii au voie să iasă la terase! De astăzi, masa în oraş este din nou posibilă. Doar că proprietarii sunt obligaţi să respecte reguli stricte şi chiar să-i înregistreze pe cei care le calcă pragul. Liviu Mihăescu, fratele lui ”Garcea”, este nemulţumit de faptul că autorităţile i-au anunţat târziu ce au de făcut.

De două luni şi jumătate, localurile sunt închise. Nimeni nu şi-a asumat riscul să lase lumea să socializeze, când distanţarea a fost literă de lege. Dacă pe 16 martie, intrasem în stare de urgenţă şi se pusese lacăt pe România, iată că de astăzi începem să ne revenim cât de cât la normal.

terase-2_inquam_photos_lavinia_cioaca.jpg

Pregătirile în Centrul Vechi erau sâmbătă în toi
Foto: Inquam Photos

 

"Personalul nostru a fost în șomaj tehnic"

Avem voie să mergem la plajă, să facem drumeţii pe munte sau să ne recreem la terase. Acestea sunt deschise începând de astăzi, când toată lumea este liberă. ”Avem deja făcute rezervări. Oamenii sunt dornici să iasă, să discute între ei. Vom respecta toate normele impuse de autorităţi, deşi vom funcţiona la jumătate din capacitate. Singura problemă este că ne-au anunţat târziu. A fost bătaie de joc să ne anunţe cu 48 de ore înainte. Ar fi putut să o facă cu o săptămână înainte, având în vedere că personalul nostru a fost în şomaj tehnic”, ne-a spus Liviu Mihăescu, fratele lui Garcea care deţine trei localuri în Centrul Vechi: St. Patrick Irish Pub, Kilkenny şi St. Patrick Party Room. Dragoş Petrescu, fondatorul lanţului de restaurante City Grill, este şi el de părere că autorităţile s-au mişcat încet. ”Deşi pot părea tardive, măsurile nu sunt imposibil de pus în practică şi nici nu ar trebui să afecteze deschiderea”, a declarat Petrescu, care le transmite românilor că pot salva industria alimentară prin simpla comandă a unui suc sau a unei beri reci.

poza-dragos-petrescu.jpg

Dragoş Petrescu, fondatorul lanţului de restaurante City Grill, explică cum trebuie să arate o terasă
Loading...

Citește și

  • Autoritățile vor să redeschidă hotelurile, însă restaurantele vor rămâne închise. Acest fapt i-a nemulțumit pe oamenii de afaceri din industria turismului. Ei spun că ori se deschide tot, ori nu se mai deshide nimic. Actorul Mugur Mihăescu de la Vacanța Mare, este de câțiva ani om de afaceri în domeniul HORECA și nu este încântat de măsurile de ajutor anunțate de guvern. El spune că dacă nu au une să mănânce, oamenii vor căra conserve de acasă.

  • Surpriză de proporţii! Mugur Mihăescu a debutat, zilele trecute, pe Internet, cu emisiunea online ”Ţara lui Garcea”, primele episoade înregistrând un succes uriaş. Pentru această producţie-pamflet, el a reluat colaborarea cu bunul său prieten, Radu Pietreanu, actorul care, anul trecut, a suferit o operaţie în Turcia, din cauza unor serioase probleme de sănătate. Radu se simte acum bine, iar rolul de preot l-a interpretat cu mult umor. Mugur ne-a povestit despre actorie, dar şi despre afaceri.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1