Focar de pestă porcină în Timiş. Cadavrele a trei porci mistreţi au fost găsite la marginea unei păduri

porci-mistreti.jpg

Cadavrele a trei porci mistreţi au fost găsite la marginea unei păduri din Timiş
foto: Click!
Citeste tot despre: 

Cadavrele a trei porci mistreţi au fost găsite la marginea unei păduri din Timiş, iar în urma analizei s-a constatat că aceştia aveau pestă porcină. Autoritățile au luat măsuri și au fost stabilite zone de protecţie de 8 km și o zonă tampon pe o rază de cinci kilometri.

Potrivit unui comunicat de presă, de sâmbătă, al Prefecturii Timiş, prefectul Liliana Oneţ a convocat o şedinţă a Comitetului Local de Combatere a Bolilor, ca urmare a apariţiei unei suspiciuni de pestă porcină la trei porci mistreţi. ”În data de 21 mai, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş a fost anunţată de existenta a trei cadavre de mistreti, în vârstă de aproximativ 2-5 ani. Mistreţii se găseau la o distanţă de 100 metri unul de celălalt, pe Fondul de vânătoare nr. 56 Chevereşu Mare, aparţinând Asociaţiei de vânătoare Banat Forest Hunt. Au fost prelevate probe de către inspectorii DSVSA Timiş. În urma examinării probelor a fost depistată pestă porcină africană la mistreți, iar probele au fost trimise la I.D.S.A. Bucureşti pentru confirmare. În cursul zilei de azi, I.D.S.A. Bucureşti a confirmat existenţa pestei porcine africane la cei trei misteţi, drept urmare, în cadrul şedinţei C.L.C.B. au fost luate măsuri conform actelor normative în vigoare”, se arată în comunicat.
În cadrul şedinţei a fost aprobat Planul de măsuri privind combaterea focarului de pestă porcină africană, fiind stabilită o zonă de protecţie de opt kilometri şi o zonă tampon de încă cinci kilometri, în care se va face supraveghere. În zona de protecţie de opt kilometri, care cuprinde localităţile: Bacova, Sârbova, Hitiaş, Bazoşu Vechi, Bazoşu Nou, Dragşina şi Chevereşu Mare, se vor aplica restricţii de circulaţie a animalelor fără acordul medicului veterinar.
Zona tampon cuprinde următoarele localităţi: Buziaş, Căpăt, Dragoeşti, Topolovăţu Mare, Topolovăţu Mic, Şuştra, Petrovaselo, Recaş, Izvin, Remetea Mare, Bucovăţ, Moşniţa Veche, Albina, Uliuc, Icloda, Sacoşu Turcesc, Vucova şi Otveşti.

Loading...

Citește și