Florian Coldea, după audieri: «Am servit statul vertical»

Ultima actualizare:

    Florian Coldeafoto: stirileprotv.ro
Florian Coldeafoto: stirileprotv.ro

După aproape opt ore de audieri, Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, a anunțat că va mai fi audiat și în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI

Coldea a afirmat că a vorbit despre „o serie de chestiuni din spațiul public ale unor foști beneficiari, jurnaliști, o parte ne cultivau cu insistență, foști colaboratori din instituție: am explicat în detaliu care sunt procedurile și modul de relaționare cu toți aceștia cu care instituția a relaționat în limitele legii”.

„Separat de combaterea corupției ne-am realizat misiunile serviciului, reușind să trecem neafectați de un fenomen terorist, să facem față probelor de contraspionaj din vecinătatea estică în condițiile în care vedem că multe țări cu capabilități mai mari au fost serios afectate. Am contribuit semnificativ ca România să fie catalogată ca țară sigură și furnizor de securitate”, a mai spus el, precizând că „siguranța României, așa cum o resimt cetățenii, nu e un dat, așa cum din păcate extrem de mulți consideră, ci este rezultatul unor eforturi instituționale și individuale”.

„S-a vorbit și de sintagmele cu care azi e redefinit statul, de unele voci. Am precizat că eu nu înțeleg sintagma, dar mă pot referi doar la statul vertical pe care l-am servit, în care s-au făcut eforturi deosebite pentru consolidarea legii. La acest efort nu a participat doar instituția noastră ci și altele, unele din ele din varii motive îl redefinesc azi. Deși înțeleg atracția pentru mister, povești cu spioni și conspirații și frustrarea unora, aceste demersuri care merg dincolo de politică riscă să se transforme în vânătoare de vrajitoare, care afectează instituțiile fundamentale ale statului român, normele euroatlantice pe care unii pretind că le apără”, a mai spus Florian Coldea, citat de DIGI24.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net