Fiul regelui asfaltului, prins cu 14 kile de calcan

Ultima actualizare:

    În 2010 a comis  un grav accident
În 2010 a comis un grav accident

Contravenţie la regimul vitezei cu iz de peşte. Alexandru, fiul „regelui asfaltului" Dorinel Umbrărescu, a rămas fără permis de conducere după ce fost prins cu 110 km/h în localitate, şi trebuie să dea şi explicaţii de unde avea 14 kilograme de calcan, fără acte de provenienţă.

Pofta de peşte proaspăt şi viteza, un „cocktail" care poate aduce mari belele. Poate depune mărturie Alexandru, fiul în vârstă de 21 de ani al „regelui asfaltului" Dorinel Umbrărescu, care a fost prins ieri de radar în timp ce zbura prin localitate, la volanul unui bolid de lux cu 110 km la oră.

Întâmplarea a avut loc în oraşul Măcin din judeţul Tulcea, iar surpriza poliţiştilor a fost imensă când la un control de rutină efectuat asupra maşinii au descoperit că posesorul avea portbagajul burduşit cu 14 kg de calcan fără acte de provenienţă.

Tot peştele descoperit a fost confiscat şi trimis unei societăţi specializate în comercializarea unor astfel de produse. Tatăl lui Alexandru are, potrivit specialiştilor, cea mai mare firmă care acţionează în domeniul construcţiilor de drumuri din România. Conform topului Forbes, Dorinel Umbrărescu are o avere de 350 - 380 de milioane de dolari.

Peştele costă 64 lei/kg

Este un peşte marin foarte gustos, care trăieşte pe fundul apelor. Are o formă plată, turtită lateral şi asimetrică. Ambii ochi sunt pe partea stângă, solzi lungi, tari, pe burtă şi pe spate.

Este un peşte foarte rar, se prinde foarte greu, iar în ultimul timp pe piaţă a fost comercializat în jur de 64 lei kg. Adulţii au pe corp mai mulţi ţepi, care în momentul prinderii pot provoca rănirea pescarului dacă acesta este neatent.

Principala momeală folosită pentru prinderea calcanilor este hamsia. Potrivit legislaţiei româneşti acest tip de peşte nu poate fi prins dacă lungimea sa este mai mică de 40 de cm.

În 2010 a comis un grav accident

Alexandru Umbrărescu a comis în martie 2010 un accident grav de circulaţie la ieşirea din Bacău, pe DN 85. Acesta se afla la volanul unui Mercedes şi a pierdut controlul maşinii, în urma unei depăşiri imprudente. S-a ciocnit frontal cu un alt autoturism care circula regulamentar. Trei oameni au fost grav răniţi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net