Femeie găsită moartă în casă. Soțul ei, descoperit spânzurat lângă bloc

Ultima actualizare:

    Cele două cadavre vor fi duse la Serviciul de Medicină Legală, urmând ca în urma necropsiilor să fie stabilite cauzele deceselor și data în care cei doi au muritfoto: arhivă
Cele două cadavre vor fi duse la Serviciul de Medicină Legală, urmând ca în urma necropsiilor să fie stabilite cauzele deceselor și data în care cei doi au muritfoto: arhivă

O femeie din orașul Costești, județul Argeș, a fost găsită moartă, luni, în apartamentul în care locuia, iar soțul său a fost descoperit spânzurat la aproximativ o sută de metri de bloc. Principala ipoteză a anchetatorilor este aceea a unei crime urmate de sinucidere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, procurorul Iolanda Drăguț, trupul neînsuflețit al unei femei în vârstă de 54 de ani a fost descoperit, luni, într-un apartament dintr-un bloc ce a aparținut unei foste întreprinderi agricole din orașul Costești.

De asemenea, soțul femeii, în vârstă de 48 de ani, a fost găsit spânzurat la aproximativ o sută de metri de bloc, scrie Mediafax.

Faptele ar fi avut loc în urmă cu mai multe zile, cadavrele fiind în stare de descompunere, iar anchetatorii aflând despre acest caz după ce vecinii au sesizat că din apartamentul femeii răzbate un miros urât.

Procurorii și polițiștii se află la fața locului, de unde ridică probe.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net