Femeia atârnată de balcon ne-a costat 10.000 de lei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Timp, răbdare, putere de convingere şi mai ales bani. Asta a însemnat intervenţia care a avut loc ieri, pe Calea Văcăreşti, din Capitală, pentru salvarea unei femei de 47 de ani, care a stat timp de şapte ore pe marginea unui balcon la etajul 13. Totul a costat peste 10.000 de lei.

Melania Anghel locuieşte cu iubitul ei, cetăţean olandez, într-un apartament cochet dintr-un bloc nou, de pe Calea Văcăreşti. Avea probleme medicale şi urma un tratament psihiatric, nefiind prima dată când recurge la un asemenea gest. Tocmai pentru că nu se plângea de nimic, prietenul Melaniei, un bărbat de 62 de ani, nu şi-a imaginat ce poate să urmeze dacă femeia iese singură în balconul locuinţei.

Dintr-o dată, viaţa Melaniei atârna de un fir de păr. S-a căţărat pe marginea balconului, la etajul 15. Şi, ca şi cum nu ar fi fost suficient, femeia a coborât două etaje, pe exteriorul clădirii, sub privirile îngrozite ale trecătorilor care au alertat Poliţia.

O autoscară şi o ambulanţă au fost primele care au sosit la faţa locului

simeon stalpnicul png

15.38 Negociatorii au reuşit să o tragă în balcon pe Melania Anghel

simeon stalpnicul png

La scurt timp, zona a fost înţesată de forţele de intervenţie: o ambulanţă tip B2, cu echipaj medical de urgenţă cu medic, a cărei prezenţă timp de şapte ore costă statul circa 1.500 de lei, o autoscară, o maşină cu echipaj special de salvatori şi una de descarcerare de la Pompieri, care au costat aproximativ 7.000 de lei, echipaje de Poliţie de la Secţia 14, o echipă de negociatori de la Poliţia Capitalei şi mai multe maşini de la Poliţia Locală a sectorului 4, pentru care s-au cheltuit alte câteva mii de lei. Inclusiv primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone a ţinut să împiedice o tragedie.

Misiunea a fost dificilă pentru că nici măcar Melania nu ştia de ce stă cocoţată, îmbrăcată sumar, desculţă, la 40 de metri înălţime, la 5 grade Celsius, în bătaia vântului. Nu cerea nimic. Se mişca haotic dintr-un balcon în altul, dând emoţii teribile celor care încercau să o calmeze. Atunci când nimeni nu se aştepta, la ora 15.38, după şapte ore, a cerut ajutor. Nu mai avea însă putere să treacă peste balustrada rece a balconului şi a fost ajutată de poliţişti. Era îngheţată, slăbită şi ruşinată că atâta lume a stat cu sufletul la gură să vadă ce face. A cerut insistent să-i fie acoperită faţa. Melania a fost urcată în ambulanţă şi dusă la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. Pentru că ar avea probleme psihice, femeia nu va fi pedepsită pentru gestul nebunesc.

A rezistat incredibil la 5 grade Celsius

Dimineaţă, la ora 08.00, când a decis să iasă îmbrăcată sumar pe balcon, afară erau 5 grade Celsius. A stat ore în şir, timp în care a început să bată şi vântul, cu 15 km/h. În loc să se încălzească, acolo sus, la 40 de metri de la sol, senzaţia de frig a fost în jur de 4-5 grade, faţă de 10 grade cât indicau termometrele la orele prânzului, spun meteorologii ANM.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
ungaria romania colaj pexels jpg
Gustav Klimt Immersive Experience Gold in Motion 2 jpg
cafea jpg
renovare apartament jpg
WhatsApp Image 2024 04 24 at 10 52 03 jpeg
bucuria 1536x1024 jpg
atena praf saharian jpg
orhidee jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net