Fascinanta poveste a Castelului Peleș, construit în 41 de ani

Ultima actualizare:

    Castelul Peleș a fost construit în 41 de ani, între 1873 și 1914FOTO: peles.ro
Castelul Peleș a fost construit în 41 de ani, între 1873 și 1914FOTO: peles.ro

Regina Ana va poposi la Castelul Peleș, înainte de a fi înmormântată la Curtea de Argeș. Astăzi, 9 august, sicriul va fi va fi depus în Holul de Onoare a castelului unde va fi oficiată o slujbă ortodoxă. În Sinaia vor suna clopotele tuturor bisericilor ortodoxe şi ale bisericii catolice din localitate, informează news.ro.

Regina Ana va poposi o zi la Castelul Peleș, din Sinaia, în ultima sa călătorie, proprietate (din anul 2007) a Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României şi instituţie publică administrată de Statul român, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Fundația a fost făcută în doi ani

Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului, localitate cu o suprafaţă de 24 de km în anul 1874. Din iniţiativa suveranului, comuna primeşte numele de Sinaia. Un an mai târziu, în centrul localităţii sunt construite primele case boiereşti, iar în 1876 începe construirea căii ferate Ploieşti – Predeal, care străbate şi Sinaia. Concomitent, între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundaţia Castelului Peleş. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a reşedinţei a avut loc într-un cadru festiv la 22 august 1875, potrivit peles.ro.

Castelul a fost construit între anii 1873 – 1914, pe un teren de 1000 ha numit Piatra Arsă sau moşia Sinaia, achiziţionat de Regele Carol I de la Eforia Spitalelor în anul 1871.Autori sunt arhitecţii Wilhelm von Doderer, profesor la Technische Hochschule din Viena, Johannes Schultz, diriginte de şantier și asistentul lui Doderer, Émile André Lecomte du Noüy (1890 – 1892), Karel Liman, Jean Ernest, antreprenori, constructori şi proprietari de depozite de materiale de construcţie. Clădirea are aspect de castel (chalet) elveţian, compusă din două etaje, decorată la exterior în stil german.

Reședința regală a fost naționalizată în 1948

Fosta reşedinţă regală, între anii 1883 – 1947, a fost naționalizată în 1948, muzeu din 1953, până în 1975 şi din 1990 până azi, iar din anul 2007 a revenit proprietate a Maiestăţii Sale, Regele Mihai I al României şi instituţie publică administrată de Statul român, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I,  pentru a-i servi drept reşedinţă de vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice. După 1914, castelul Peleş şi-a exersat în continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia suveranul fondator.

Până în 1947, devine spaţiu pentru vizitele oficiale sau găzduieşte ceremonii cu caracter militar. În perioada ianuarie – martie 1948, castelul este închis din ordinul autorităţilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu sunt inventariate. Cea mai mare parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, piese de artă decorativă şi cărţi au fost transferate la Muzeul de Artă din Capitală.

În 1953, devine muzeu

Din anul 1953, castelul devine Muzeu Naţional, deschis publicului larg, în timp ce celelalte imobile situate pe domeniul Peleş, precum castelele Pelişor (reşedinţa particulară a celui de-al doilea cuplu regal, Regele Ferdinand I și Regina Maria) şi Foişor, fosta Casă de vânătoare a primului Rege al României şi reşedinţă a regilor Carol al II-lea şi Mihai I. Această clădire va deveni casă de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici.

În anul 1975, starea de conservare tot mai critică a imobilului determină măsura închiderii acestuia şi evacuarea unei părţi importante a patrimoniului muzeal în depozitele amenajate într-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada, la 20 de km de Sinaia.

Din 2007, devine proprietatea Regelui Mihai

Din 1990, respectiv 1993 şi până azi, castelele Peleş şi Pelişor sunt redeschise spre vizitare.

În anul 2007, după cinci ani de negocieri între Statul român şi Casa Regală, se ajunge la un acord (prelungit în 2010), prin care castelul Peleş, castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale, au reintrat în proprietatea Regelui Mihai I, dar continuă să fie administrate de statul român. Excepţie face castelul Foişor, clădire inaugurată în anul 1881.

Sursa: peles.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net