Familia unei paciente cu penumonie acuză medicii: «Au lăsat-o în caniculă şi ea nu putea să respire»

pacienta_copy.jpg

Pacienta de 59 de ani, aşteptând să fie transferată la Pneumologie

Familie revoltată! O femeie în vârstă de 59 de ani, din comuna prahoveană Lipăneşti, diagnosticată cu pneumonie şi ulterior testată pozitiv cu SARS-CoV-2, a fost ţinută trei zile în spital fără tratament. Mai mult, membrii familiei n-ar fi fost anunţaţi să se izoleze.

Rudele unei paciente din Prahova lansează acuzaţii la adresa personalului medical.  Acestea susţin că femeia de 59 de ani a fost lăsată să aştepte pe bancă, în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, la 35⁰C, pentru a fi transportată la Secţia de Pneumologie.  
Pacienta din Lipăneşti a fost diagnosticată cu pneumonie şi a avut nevoie de asistenţă medicală, din cauza simptomelor specifice infectării cu noul coronavirus. 
Miercuri, 29 iulie, familia a chemat ambulanţa, care a transportat bolnava la unitatea medicală din Ploieşti. Aici a primit, după 72 de ore, şi testul pozitiv pentru COVID-19. 
”Au băgat-o la izolator şi, timp de trei zile, nu i-au dat nici un tratament, nici un antibiotic, în condiţiile în care aveau diagnosticul pus, de pneumonie”, a spus, indignat, ginerele pacientei. 
“Azi (n.r. – vineri) au scos-o afară, pe bancă, în faţa spitalului, la 35⁰C, în starea gravă în care se află. I-au dat o ciorbă, în caserolă, când ea nu de mâncare are nevoie, ci de oxigen, că nu poate să respire. Stă şi aşteaptă o ambulanţă care să o ducă la secţia de plămâni. De mai bine de o oră stă acolo, în căldura asta”, a adăugat el pentru adevarul.ro.  

«Nu ne-a anunţat nimeni că e pozitivă»

Bărbatul mai acuză că, deşi soacra lui a fost testată pozitiv, autorităţile n-au contactat fami­lia pentru a rămâne în izolare la do­miciliu. 

”Am aflat noi, după ce am dat zeci de telefoane. Ea e pozitivă şi pe noi nu ne-a anunţat nimeni, în condiţiile în care stăm în aceeaşi casă, iar soţia are şi ea simptome. E răguşită şi tuşeşte. Suntem cinci care locuim împreună. Nici de la DSP, nici de la spital nu ne-au sunat”, arată bărba­tul.  
Conform protocolului, pacienţii sunt ţinuţi în izolator până le vine rezultatul testului. 
Din cauza numărului mare de persoane infectate, rezultatele vin şi după 72 de ore, perioadă în care bolnavii sunt lăsaţi fără tratament. 
Abia când se confirmă suspiciunea de COVID-19, persoanele simptomatice sunt transferate la spitalele suport, unde primesc şi medicamente. 
În cazul de faţă, femeia avea însă analize făcute şi diagnostic de pneumonie. Fiica ei susţine că singurul medicament pe care l-a primit pacienta, cât timp a stat în izolator, a fost un algocalmin. 

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1