Reguli simple pentru a evita contaminarea cu COVID-19. Ce recomandă medicii români

1_dus_foto-shutterstock_1109393903x.jpg

Duşul e obligatoriu după fiecare ieşire

În lupta cu noul coronavirus, prevenţia reprezintă o componentă fundamentală, după cum arată specialiştii din întreaga lume. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti prezintă într-un comunicat câteva reguli simple care trebuie respectate pentru a ne feri de contaminarea cu COVID–19.

Medicul primar Ovidiu Peneş, asistent universitar doctor al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, face o serie de recomandări, în cadrul campaniei pe care instituţia de învăţământ superior o desfăşoară sub sloganul „Asumă-ţi să fii sănătos!”.  

Fără cercei şi brăţări 

  • În această perioadă este bine să te îmbraci cu pantaloni lungi şi cu haine având mânecă lungă. Aceste obiecte vestimentare să fie cât mai strânse la încheietura mâinii şi la glezne. 
  • Alege pantofi care se pot spăla, curăţa şi dezinfecta foarte uşor. 
  • Dacă ai părul lung, strânge-l în coadă şi, de preferat, foloseşte un articol de îmbrăcăminte care să acopere în întregime părul.  
  • Nu folosi în această perioadă cercei ori lanţuri. Mai ales, nu folosi inele, brăţări şi ceasuri, întrucât acestea împiedică igienizarea corectă a mâinilor.  

Evită aplicaţiile acrilice pe unghii! 

2_unghii_foto-shutterstock_312166463x.jpg

Şi doamnele trebuie să-şi taie unghiile scurt
  • Poartă unghiile cât mai scurt tăiate şi evită aplicaţii acrilice sau alte tipuri de aplicaţii pe unghie, care pot împiedica accesul dezinfectantelor şi al spumelor de curăţat.  
  • Când plecaţi la cumpărăturile obişnuite, faceţi o listă cu necesarul pentru o perioadă mai lungă, astfel încât să ieşiţi cât mai rar din casă. Este preferabil să meargă un singur membru al familiei, care să limiteze cât mai mult ieşirea în public.  
  • În afara locuinţei, păstraţi o distanţă de peste 5 metri faţă de cei din jur, evitaţi discuţiile faţă în faţă şi, mai ales, evitaţi discuţiile pe un ton ridicat cu orice altă persoană pe care o puteţi infecta, cunoscută sau necunoscută, de pe stradă.  
  • Limitaţi contactul cu rafturile şi cu alte obiecte folosite în comun.  

Hainele din exterior, în pungi 

  • Să aveţi pregătit la intrarea în casă un material textil, prosop sau altceva, îmbibat cu soluţie concentrată de clor pe care să călcaţi şi să dezinfectaţi tălpile pantofilor. Hainele folosite la exterior le veţi îndepărta afară şi le veţi aşeza într-o pungă de plastic transparent, pe care o închideţi ermetic. Pantofii vor fi lăsaţi la exterior. Sub nici o formă nu intraţi cu hainele sau cu încălţămintea din exterior în camerele de locuit. Pungile cu haine vor fi depozitate 48 de ore pe balcon, la soare. 
  • După îndepărtarea hainelor, intraţi direct în baie, faceţi un duş din cap până-n picioare, folosind spumă, minimum un minut, clătiţi şi repetaţi operaţiunea.  

Cumpărăturile, direct în lavoar 

  • Veţi considera contaminate toate produsele cumpărate, le duceţi direct în lavoarul din baie şi le spălaţi din abundenţă cu apă şi săpun la exterior. Mai ales ambalajele de plastic vor fi spălate de două ori cu spumă, câte un minut, şi le veţi clăti. Fructele şi legumele se vor spăla de două ori cu spumă din abundenţă. Folosiţi un săpun neutru sau soluţii tip detergent pentru fructe şi legume. Doar după ce se vor decontamina se pot introduce la depozitare sau pentru consum.  
  • Dacă faceţi comenzi de alimente sau obiecte prin curier, nu intraţi în contact cu persoana care livrează produsele, păstraţi distanţă de 5 metri şi ţineţi cont că ambalajele pot fi contaminate. După deschiderea lor, aruncaţi-le şi igienizaţi mâinile prin spălare şi spumare abundentă 20 de secunde - un minut, clătiţi şi repetaţi operaţiunea.  
  • Dacă aţi comandat mâncare, descărcaţi-o într-un nou vas şi încălziţi la temperatura de fierbere câteva minute. Ambalajele contaminate le aruncaţi în coş de gunoi cu capac şi spălaţi mâinile. De preferat să preparaţi singuri mâncarea în casă, după ce aţi decontaminat produsele. 
Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1