Expoziţie controversată în Capitală: maneliştii placaţi cu aur „cântă” la Muzeul Ţăranului

Ultima actualizare:

    Adrian Minune are tablou cu foiţă de aur. El va fi expus la Muzeul Ţăranului între 2 şi 8 iulie (foto: facebook/George Vasilescu)
Adrian Minune are tablou cu foiţă de aur. El va fi expus la Muzeul Ţăranului între 2 şi 8 iulie (foto: facebook/George Vasilescu)

Trebuie să şochezi ca să atragi atenţia ori să transmiţi un mesaj. La fel, poate, a gândit şi artistul George Mihai Vasilescu înainte de a realiza cele zece picturi reunite în expoziţia „Confluenţe, influenţe în artă?” . Potretele celor mai cunoscuţi interpreţi de manele, decorate cu foiţă de aur, vor fi expuse de mâine la Muzeul Ţăranului Român.

Adrian Minune, Florin Salam, Dan Bursuc, Sorinel Puştiu’, Nicolae Guţă, Carmen Şerban, Vali Vijelie, Marian Mexicanu, Cornelia Catanga şi Goran Bregovic îşi dau întâlnire la Muzeul Ţăranului miercuri, începând cu ora 18.00. Tablourile expuse în perioada 2-8 iulie în sala Acvariu a muzeului nu au fost create pentru a-i glorifica pe cei portretizaţi, e de părere Virgil Niţulescu, directorul general al muzeului-gazdă. „Această expoziţie are un caracter ironic la adresa celor portretizaţi acolo. Este o expoziţie a unui artist care are o privire ironică asupra acestei lumi”, a precizat Niţulescu, conform agenţiei Mediafax.

Florin Salam îşi are şi el locul de onoare în galeria maneliştilor pictaţi (foto: facebook/George Vasilescu)
Florin Salam îşi are şi el locul de onoare în galeria maneliştilor pictaţi (foto: facebook/George Vasilescu)

La rândul său, autorul lucrărilor mărturiseşte că nu este un fan al artiştilor pe care i-a pictat şi că ideea de a-i potretiza i-a venit întâmplător, considerând că muzica lor i-a făcut să devină un fenomen de masă. „Ideea mi-a venit în momentul în care am fost într-o discotecă în care toată lumea dansa pe muzica lor şi erau foarte bucuroşi şi fericiţi. Artiştii pe care i-am ales să-i pictez mi-au părut personajele care au cel mai mare impact al publicului din România, chiar dacă există diferenţe în stilurile muzicale abordate. Ar fi păcat ca, peste 100 – 200 de ani, lumea să nu îşi amintească despre controversele pe care le-au creat aceşti artişti”, a afirmat Vasilescu, potrivit metropotam.ro.

Artistul de etnie romă George Vasilescu s-a născut în 1984, la Ploieşti. La vârsta de 15 ani, aflat într-o excursie în Franţa, a decis că îşi doreşte să devină artist şi a urmat cursuri de desen în oraşul natal. A fost inspirat de Michelangelo Merisi da Caravaggio şi Frans Hals. Apoi, a început să studieze sculptura. Prima expoziţie pe care a prezentat-o a fost organizată în 2008, în Teatrul din Ploieşti. În Bangladesh a avut loc cea de-a doua sa expoziţie, în sala Societăţii Asiatice din Bangladesh, se arată pe site-ul galeriei Kai Dikhas din Berlin, care colaborează cu artistul.

Dan Bursuc, Vali Vijelie şi Cornelia Catanga, un trio care "cântă" la muzeu (foto: infoinsider.ro)
Dan Bursuc, Vali Vijelie şi Cornelia Catanga, un trio care "cântă" la muzeu (foto: infoinsider.ro)
image
image
image
image
image
image
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net