Exercițiu: de azi vor suna sirenele care anunță situațiile de urgență

Ultima actualizare:

    Sirenele vor da alarma până vineri, între orele 100.00-15.00
Sirenele vor da alarma până vineri, între orele 100.00-15.00

Sirenele care anunţă situaţiile de urgenţă vor suna alternativ, în toată ţara, pe parcursul a patru zile, începând de azi şi până vineri, între orele 10.00 şi 15.00, în cel mai amplu exerciţiu de testare a sirenelor. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că populaţia trebuie să ştie ce înseamnă fiecare sunet al sirenei, în cazul unor situaţii de mare risc.

Anunţul de testare a sirenelor a fost făcut de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pe pagina de Facebook, cu îndemnul ”#SHARE ca să nu fim luaţi prin surprindere”. 

Potrivit calendarul exerciţiului PROCIV 2017, marţi sirenele vor suna în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Tulcea şi Vrancea, iar miercuri exerciţiul va avea loc în Bucureşti, Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Ilfov, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu şi Iaşi. Joi, sirenele pentru situaţii de urgenţă vor fi testate în Alba, Harghita, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Covasna, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sălaj şi Sibiu, iar vineri exerciţiul se va desfăşura în judeţele Arad, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Timiş şi Vâlcea.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a explicat că exerciţiul este organizat pentru că populaţia trebuie să ştie ce înseamnă fiecare sunet al sirenei, în cazul unor situaţii de mare risc."Este un exerciţiu prin care testăm sirenele şi obişnuim populaţia ce înseamnă fiecare sunet, ce înseamnă când sună aşa sau când sună altfel. Este un exerciţiu care s-a făcut şi în alte ţări, Germania a avut aşa ceva recent la nivel naţional, prin verificarea sistemelor de înştiinţare publică, a sirenelor în mod deosebit", a explicat şeful DSU. El a mai spus că IGSU va verifica, în urma acestui exerciţiu, şi dacă toată lumea a sesizat că sirenele sunt pornite. "Sirenele sunt cele care există în acest moment şi vom analiza dacă s-a auzit peste tot, dacă toată lumea a sesizat că sirenele sunt pornite, pentru că sunt unii care şi-au izolat geamurile şi s-ar putea să nu audă nimic. Atunci sunt sisteme alternative de alertare, la care începem să ne gândim, pe lângă sirene, să mai fie şi altele. Facem parteneriat cu mass-media să transmită instantaneu mesaje în situaţii de urgenţă", a mai spus secretarul de stat.

Întrebat de ce sistemul este testat acum, Arafat a spus că este ceva normal, pentru că de mulţi ani nu a fost testat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net