EXCLUSIV Scandal la Transporturi. Au vrut să-i închidă gura lui Țiriac cu jumătate de milion de lei!

ion-tiriac-este-suparat-pe-ministerul-transporturilor.jpg

Ion ȚIriac este supărat pe cei de la Ministerul Transporturilor că va fi expropriat pe bani puțini
Ion ȚIriac este supărat pe cei de la Ministerul Transporturilor că va fi expropriat pe bani puțini

Terminalul nou al Aeroportului Otopeni, despre care s-a vorbit prima dată acum 20 de ani, începe să prindă contur. Ministerul Transporturilor a întocmit lista cu persoanele fizice și juridice care stau în calea lucrării și urmează să fie expropriate. Printre acestea se află firmele lui Ion Țiriac. Ele ar trebui să primească însumat jumătate de milion de lei. Mult prea puțin, spune omul de afaceri.

Ion Țiriac este un adevărat latifundiar. Loturile aflate în posesia holdingului său totalizează aproape 80 de hectare în Otopeni. Astfel că pe oriunde ai lua-o dai de terenurile acestuia.

Așa se face că Ministerul Transporturilor s-a nimerit să se lovească din nou de suprafețele sale de pământ, pe care sunt construite două firme.

În calea viitoarei construcții stau Future Business Idea și Airport Retail Park Otopeni. Prima va fi expropriată cu 123 mp plus 44,05 ml de gard, iar cea de-a doua cu 303 mp într-o parte și alți 4.936 mp într-alta.

Ion Țiriac, expropriat cu jumătate de milion de lei pentru 5.406 mp

Potrivit listei care cuprind imobilele, terenurile și construcțiile care constituie coridorul de expropiere al lucrării de utilitate publică ”Program strategic de dezvoltare a intrastructurii aeroportuare la Aeroportul Henri Coandă”, companiile lui Ion Țiriac vor primi de la Ministerul Transporturilor pentru totalul de 5.406 mp aproximativ 514.000 de lei, adică 95 de euro/mp.

Ion Țiriac a cerut dezbatere publică

”Omul de afaceri nu este mulțumit de sumă și a întrebat cum au fost făcute calulele. A cerut dezbatere publică pe acest subiect, care va avea loc mâine, 12 februarie la minister. Reprezentanți de-ai lui Ion Țiriac vor fi prezenți”, au dezvăluit pentru Click! surse din cadrul Ministerului Transporturilor.

Specialiștii imobiliari spun că țeapa dată de stat omului de afaceri ar fi de 30%.

”Prețul pieții este de 150 de euro/mp pentru terenul intravilan, în Otopeni. Cel aflat chiar la DN1 se vinde cu 300 euro/mp”, ne-a precizat Laurențiu Pârvescu, agent imobiliar la ”Otopeni Imobiliare”.

Pe lista de expropiați se află 682 de persoane și firme.

Extinderea Aerportului Otopeni, gata în 2023

Noul terminal ar urma să fie ridicat în spatele celui actual, între cele două piste. Vorbim despre un întreg complex de clădiri, cam de patru ori mai mare decât ceea ce înseamnă acum Aeroportul Otopeni.

Proiectul prevede două module de terminal, legate printr-un tunel subteran, cu parcări pentru maşini şi aeronave, un nou turn de control, o zonă cu magazine, un parc tehnologic şi o nouă zonă cargo. Toate conectate la viitoarea cale ferată. Investiția de un miliard de euro ar trebui să fie gata în 2023.

Ion Țiriac s-a supărat și pe trenul care va duce la aeroport

Și nu este singurul proiect deranjant pentru Ion Țiriac. Luna trecută, acesta a trimis către presă o scrisoare în care se arată nemulțumit de faptul că CFR are de gând să construiască trenul spre aeroport pe o parte din terenul lui.

Fostul tenismen a ridicat aici, în 2016, prin fundaţia sa, un patinoar de nivel olimpic şi are în plan să facă şi o universitate.

Dar zgomotul pe care l-ar produce trenul îl supără, astfel că a ameninţat că va renunţa la tot.

“Proximitatea actualului traseu va face imposibilă continuarea activităţii patinoarului şi a sălii de gimnastică în condiţii optime... Proiectul universităţii este, de asemenea, compromis de această nouă cale ferată care ar urma să traverseze campusul într-un mod care l-ar face complet inutilizabil, atât din perspectiva accesibilităţii, cât şi din cea fonică”, a transmis Ion Ţiriac printr-un comunicat de presă intitulat “Decizia iresponsabilă a Ministerului Transporturilor compromite proiectele de interes public ale Fundaţiei «Ion Ţiriac»”.

Laurențiu Pârvescu, agent imobiliar la ”Otopeni Imobiliare”, îl contrazice pe miliardar și spune că terenul pe care-l deține în zonă ”e mort, pentru că se află pe culoarul de zbor, iar Autoritatea Aeronautică Civilă nu dă aviz pentru nici o construcție”.

loading...
Loading...