EXCLUSIV Aşa arată noile saloane de la «Arşi»

Ultima actualizare:

    Saloanele au fost  dotate cu paturi  şi aparatură de  ultimă generaţie
Saloanele au fost dotate cu paturi şi aparatură de ultimă generaţie

Cele cinci camere ale secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul de Arsuri din Capitală, care au fost supuse unor ample lucrări de renovare, vor putea fi folosite de pacienţi începând de luni. Inspecţia Sanitară a Ministerului Sănătăţii a dat avizul pentru redeschiderea secţiei.

Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală a fost dată în folosinţă azi, după opt luni de pauză. Aceasta a fost în-chisă în iulie anul trecut, după imaginile scandaloase cu pacientul plin de larve şi după moartea suspectă a unei femei căreia i s-a administrat sânge. 


    Pereţii au fost decopertaţi şi  consolidaţi, iar instalaţia  electrică – schimbată
Pereţii au fost decopertaţi şi consolidaţi, iar instalaţia electrică – schimbată

„Confirm că cele cinci paturi din cele cinci rezerve individuale au primit autorizaţie de funcţionare şi aviz de la Inspecţia Sanitară de Stat. De luni (azi – n.r.) putem primi pacienţi”, a declarat pentru ziarul nostru Liliana Pârvu, managerul interimar al Spitalului de Arsuri.

Iniţial, clinica trebuia deschisă în toamna anului trecut, însă inaugurarea ei s-a amânat.


    Aşa arată noua baie  destinată marilor arşi  cazaţi în acest spital
Aşa arată noua baie destinată marilor arşi cazaţi în acest spital

În ianurie 2017, Ministerul Sănătăţii a declanşat o anchetă, după ce presa a relatat că firma de construcţii nu a făcut o decontaminare a pereţilor, absolut necesară pentru îndepărtarea germenilor responsabili de infecţii nosocomiale.

„Nu a fost niciodată un pericol fiindcă aceste bacterii nu au existat. Înainte de deschiderea secţiei am solicitat Direcţiei de Sănătate Publică să ia probe şi să efectueze teste. Iar rezultatele confirmă că probele sunt sterile”, ne-a spus Liliana Pârvu. 


    Pacienţii sunt monitorizaţi în permanenţă cu ajutorul  camerelor video
Pacienţii sunt monitorizaţi în permanenţă cu ajutorul camerelor video

Renovarea secţiei a căzut în sarcina Primăriei Sectorului 1, care a investit circa 5 milioane de lei. Autoritatea locală a finanţat lucrările de renovare a pereţilor, de montare a ferestrelor şi a uşilor glisante, dar şi achiziţia centralei de tratare a aerului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net