EXCLUSIV Aflată în comă două luni, românca bătută în Germania a scăpat de perfuzii: "Mănâncă precum un bebeluş"

Ultima actualizare:

    Foto: arhiva personală
Foto: arhiva personală

Bătută fără milă de proxenetul care o obliga să se prostitueze, Ioana Condea (20 de ani) începe uşor-uşor să-şi revină. Mai are de dus o luptă grea până să redevină o persoană independentă, dar mama tinerei se roagă neîncetat că ea să se recupereze. De aproape o săptămână, Graţiela Condea îşi vizitează fiica zilnic la spitalul din Koln unde este imobilizată la pat şi îi vorbeşte încontinuu.

Soarta a fost crudă cu Ioana Condea. Era o tânără jovială şi mereu cu zâmbetul pe buze. La sfârşitul lunii iulie, bărbatul care o obliga să-şi vândă trupul a bătut-o până a lăsat-o fără simţuri. Scandalul a durat trei ore, timp în care Ioana a primit lovitură după lovitură, a fost opărită în zona genitală şi apoi abandonată în apartamentul închiriat unde locuia şi lucra. A zăcut într-o baltă de sânge fără ca agresorului să-i pese dacă a murit sau mai respiră.

O ambulanţă a transportat-o de urgenţă la spital, iar medicii au operat-o pe creier pentru a elibera presiunea craniană. De atunci fata este ţinută sub atentă observaţie. Nu vorbeşte şi nu se poate deplasa, dar a început să se hrănească. Mama fetei este de aproape o săptămână lângă ea şi este mulţumită de progresele pe care fiica ei le-a făcut.

Mama fetei a pus în salonul Ioanei o icoană care să o apere
Mama fetei a pus în salonul Ioanei o icoană care să o apere

"Ioana este mult mai bine. Mă recunoaşte. Mă priveşte în ochi şi mă strânge de mână. Braţul stâng nu poate să-l mişte, însă reacţionează la stimuli. Nu se mai hrăneşte prin perfuzii. Medicii au început să-i dea alimente. Mănâncă precum un bebeluş, mai mult lichide şi mâncare pasată. Mă rog la Dumnezeu să o facă bine pentru copilaşul ei. Din păcate, nu mai pot să stau lângă ea. În câteva zile mă întorc în ţară. Ea va rămâne aici. Mă doare când mă gândesc că va fi singură de sărbători, şi eu la fel, dar trebuie să fiu tare să am grijă de nepoţelul meu. Mă reîntorc în Germania după Anul Nou", ne-a povestit îndurerată Graţiela Condea.  

Fire credincioasă, mama tinerei i-a adus Ioanei mir şi o brăţară de la mormântul lui Arsenie Boca. A pus în salon şi o icoană, dar şi o fotografie cu Ioana înainte să ajungă în mâinile proxenetului care a nenorocit-o în bătaie.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
Apartament Cannes Foto Booking jpg
strada slanic prahova jpg
istanbul pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net