Evaluarea Naţională 2016. Elevii susţin proba la Limba Română

Ultima actualizare:

    Peste 153.000 de absolvenți de clasa a VIII-a sunt așteptați să susțină probele din cadrul Evaluării Naționale
Peste 153.000 de absolvenți de clasa a VIII-a sunt așteptați să susțină probele din cadrul Evaluării Naționale

Peste 153.000 de absolvenți de clasa a VIII-a sunt așteptați să susțină probele din cadrul Evaluării Naționale, care va începe luni cu proba scrisă la Limba și literatura română.

Conform datelor centralizate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, 153.522 de candidați sunt așteptați să se prezinte în cele 4.809 centre de examen din toată țara.

Marți, elevii aparținând minorităților naționale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă, vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă, scrie Agerpres.

Ultima probă din cadrul acestui examen, cea la Matematică, va avea loc miercuri, afișarea rezultatelor urmând a se va face pe data de 1 iulie, până la ora 16.00. Eventualele contestații pot fi depuse în aceeași zi, până la ora 20,00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.

Calendar Evaluarea Naţională 2016

15-17 iunie 2016             Înscrierea la Evaluarea Naţională

17 iunie 2016                   Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a27 iunie 2016                   Limba şi literatura română - probă scrisă28 iunie 2016                   Limba şi literatura maternă - probă scrisă29 iunie 2016                   Matematică - probă scrisă1 iulie 2016                      Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00)1 iulie 2016                      Depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)2 - 4 iulie 2016                 Rezolvarea contestaţiilor5 iulie 2016                      Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

Anul trecut, la Evaluarea Naţională, 79,36% din candidaţi au luat medii peste 5 la examen, iar în 2014, procentul a fost de 71,12%.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
filipine harta steag drapel foto shutterstock
image
image
image
image
image
image
cersetor freepik jpg
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Cel mai mare drapel naţional din lume, expus la aerodromul Clinceni  (Foto: Bogdan Cristel/Reuters) jpeg
Nicolae Ciuca si a prezentat demisia  Foto Inquam Photos   Octav Ganea (5) jpg
curte jpg
inaugurare jpg 1 jpg
ceapa freepik jpg
Cimitirul Bellu jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net