Escapadele amoroase ale capetelor încoronate din România, în serialul complet „Iubiri regale”, exclusiv în ediție digitală

Citeste tot despre: 

Marile iubiri ale membrilor familiei regale a României au fost mai ales extraconjugale. „Adevărul“ vă oferă, la un preţ special (3 lei), serialul complet „Iubiri regale“ – poveştile mai mult sau mai puţin cunoscute ale aventurilor regelui Ferdinand, reginei Maria şi mai ales ale regelui Carol al II-lea, unele dintre ele punând pe jar toată ţara.

Cel mai exotic personaj din viaţa familiei regale a României a fost, fără îndoială, Joseph „Joe“ Boyle, canadianul aventurier care a acţionat ca un înger păzitor în timpurile cele mai grele pentru monarhie şi pentru ţară.

A salvat prizonieri români din mâinile bolşevicilor, a recuperat o parte din tezaurul reţinut de ruşi, a convins bolşevicii să încheie tratatul de pace cu România şi, peste toate, a sedus-o iremediabil pe regina Maria. „Istoria trebuie să-i fie recunoscătoare“, scria regina Maria în însemnările sale. Ea însăşi îi fusese recunoscătoare, dăruindu-i afecţiunea ei „unchiului Joe“. Deşi biografii reginei neagă o legătură mai mult decât platonică cu canadianul, însuşi ministrul de Interne Constantin Argetoianu a dat în vileag un moment pe care l-a întrerupt când a intrat la regină tocmai pentru a discuta despre Boyle.

„Cu faţa îmbujorată în călduri, abia acoperită, frumoasă ca în poveşti, regina Maria se rupsese vădit din braţele amorului şi, bacantă îmbătată de fericire, a înaintat spre mine cu paşi de balet, pe când uşa din fund, prin care fugise amorul, se închidea – nu însă destul de repede ca ochii mei ageri să nu fi prins silueta canadianului… Încurcată, zdrobită, extaziată, regina a venit spre mine, proptindu-se din scaun în scaun şi m-a rugat sâ şed pe divanul pe care căzuse şi dânsa, şi nu mi-a spus decât atât: ‘Voila!’… I-am sărutat mâna şi cu tonul cel mai ceremonios, ca şi când n-aş fi văzut nimic, nici măcar dezordinea toaletei sale, i-am spus: ‘Sunt la ordinele Majestăţii Voastre’… Biata femeie! Ce frumoasă şi ce încordată era! O mai văzusem eu la Viena, într-o gară, cu părul despletit - dar nu o surprinsesem încă scăpată din braţele cuiva… Încetul cu încetul s-a liniştit şi a început să-mi povestească. Pe măsură ce vorbea, se liniştea şi văpaia de faţa ei se stingea încetul cu încetul, femeia îşi revenea în fire. Şi-a strâns halatul pe piept să-şi ascundă sânii, dintr-o zvâcnire de cap şi-a aruncat părut pe spate şi deodată am simţit că se simţea şi ea… jenată de starea în care se afla“, povesteşte Argetoianu, citat de istoricul Ioan Scurtu în cartea sa „Ferdinand“. Prinţul înrobit Canadianul Joseph Boyle nu a tulburat doar liniştea conjugală a reginei cu regele Ferdinand, ci şi pe aceea extraconjugală, cu prinţul Barbu Ştirbey, omul de încredere, stabil şi jovial, constanta din viaţa zbuciumată a reginei. De altfel, biografa reginei Maria, scriitoarea Hannah Pakula, susţine că nu pot trece neobservate asemănările izbitoare dintre prinţul Ştirbey şi micul prinţ Mircea, cel de-al treilea băiat al reginei. Când Maria a trecut prin cel mai greu moment al vieţii, îmbolnăvirea gravă de febră tifoidă a lui Mircea la doar 3 ani, Barbu Ştirbey i-a stat alături, neclintit de la pătuţul copilului pe care l-a vegheat împreună cu Maria. „Dacă ne luăm după prezenţa permanentă a lui Ştirbey în camera copilului, este foarte posibil ca el să-i fi fost tată. Maria nu a clarificat niciodată paternitatea băiatului, dar vorbea adesea, cu mândrie, despre ochii lui de culoare căprui închis (toţi ceilalţi copii aveau ochi albaştri, ca ea şi ca Ferdinand). Oricare ar fi fost relaţia prinţului cu băieţelul muribund, era singura persoană la care Maria a căutat sprijin în acele clipe de disperare. Ferdinand nu i-a fost alături niciodată. Ştirbey era singurul care o sprijinea în tragedia personală şi în cea naţională (intrarea României în Primul Război Mondial), care o copleşeau“, scrie în biografie Hannah Pakula.

Prinţul înrobit

Canadianul Joseph Boyle nu a tulburat doar liniştea conjugală a reginei cu regele Ferdinand, ci şi pe aceea extraconjugală, cu prinţul Barbu Ştirbey, omul de încredere, stabil şi jovial, constanta din viaţa zbuciumată a reginei. De altfel, biografa reginei Maria, scriitoarea Hannah Pakula, susţine că nu pot trece neobservate asemănările izbitoare dintre prinţul Ştirbey şi micul prinţ Mircea, cel de-al treilea băiat al reginei. Când Maria a trecut prin cel mai greu moment al vieţii, îmbolnăvirea gravă de febră tifoidă a lui Mircea la doar 3 ani, Barbu Ştirbey i-a stat alături, neclintit de la pătuţul copilului pe care l-a vegheat împreună cu Maria. „Dacă ne luăm după prezenţa permanentă a lui Ştirbey în camera copilului, este foarte posibil ca el să-i fi fost tată. Maria nu a clarificat niciodată paternitatea băiatului, dar vorbea adesea, cu mândrie, despre ochii lui de culoare căprui închis (toţi ceilalţi copii aveau ochi albaştri, ca ea şi ca Ferdinand). Oricare ar fi fost relaţia prinţului cu băieţelul muribund, era singura persoană la care Maria a căutat sprijin în acele clipe de disperare. Ferdinand nu i-a fost alături niciodată. Ştirbey era singurul care o sprijinea în tragedia personală şi în cea naţională (intrarea României în Primul Război Mondial), care o copleşeau“, scrie în biografie Hannah Pakula. Maria şi Barbu i-au dat copilului sărutarea din urmă, aşezându-i o cruculiuţă la gât şi o icoană pe piept. Apoi au pregătit înmormântarea. „Îl simţi că suferă lângă tine“, a spus regina despre prinţ, menţionând că Ştirbey şi familia lui înţelegătoare au fost cu ea „buni ca nişte îngeri“.

Citește mai multe pe adevarul.ro.
 

loading...
Loading...