Episodul abominabil de la Ploieşti. De ce şi-a ucis fiul în somn cu ciocanul

lucia_grozea.jpg

Lucia Grozea, crima, Ploiesti
Lucia Grozea şi-a mărturisit fapta înfiorătoare după două săptămâni

Crimă cumplită la Ploieşti! O mamă și-a ucis lovit fiul cu ciocanul în cap, de mai multe ori, în timp ce acesta dormea. După ce l-a ucis cu sălbăticie, femeia a săpat o groapă în spatele casei şi a acoperit cadavrul cu pământ. După zile, femeia a sunat la Poliţie şi a mărturisit fapta sângeroasă.

Crima de pe strada Rovine i-a îngrozit pe locuitorii cartierului ploieştean Mihai Bravu. Cea care i-a dat viaţă lui Lucian Mitrănuş a decis, în noaptea de 2 spre 3 octombrie, să i-o curme. Pensionara Lucia Grozea a aşteptat ca fiul ei, în vârstă de 41 de ani, să adoarmă, apoi l-a izbit cu ciocanul în cap până l-a lăsat fără suflare. Ca să-şi acopere crima, femeia de 64 de ani şi-a îngropat fiul în spatele casei.

lucian_mitranus.jpg

Lucian Mitranus, victima, Ploiesti
Lucian Mitrănuş, bărbatul omorât cu ciocanul

Luni după-amiază, la două săptămâni după ce l-a ucis pe bărbat, Lucia Grozea a anunţat Poliţia. Anchetatorii au mers să verifice spusele femeii, care s-au adeverit. Lucian Mitrănuș a fost descoperit în curtea din spatele casei, exact în locul în care mama sa indicase că l-a îngropat.

“Lucia Grozea a povestit că a mutat cadavrul, până să-l îngroape, în mai multe locuri. Ea a săpat groapa”, spune Florentina Ilioiu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

“El e în pământ, ea - la puşcărie”

Femeia a susţinut în faţa anchetatorilor că nu mai suporta coşmarul la care era supusă de băiatul ei, cunoscut drept consumator de alcool. Lucia Grozea s-a plâns că era bătută des de Lucian Mitrănuş.

Vecinilor nu le vine să creadă că o asemenea grozăvie s-a petrecut în cartierul lor. “El e în pământ, ea - la pușcărie. Nu poate să știe nimeni ce era la ei în casă. Nu o credeam în stare de așa ceva. Ce-i drept, îi auzeam că se ceartă”, povesteşte Eugeniu Petre, care locuiește în casa alăturată. “Nu  o bătea. Am fost de față când el era în stație, ea a venit și apoi l-a luat la bătaie. El o respecta, nu dădea în ea, dar erau scandaluri mari la ei”, adaugă o vecină.

Lucia Grozea a fost arestată ieri dimineaţă pentru 30 de zile, fiind acuzată de omor calificat cu premeditare. Dacă va fi găsită vinovată, mama ucigaşă riscă 25 de ani de închisoare. 

 

Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1