Episcopul de Huși, avansuri unui fost concurent de la «Vocea României»?

Ultima actualizare:

    Corneliu  Bârlădeanu; Ionuț Bîgea a participat la „Vocea României” de la PRO TV în 2014
Corneliu Bârlădeanu; Ionuț Bîgea a participat la „Vocea României” de la PRO TV în 2014

Foștii seminariști ai episcopului de Huși, Corneliu Bârlădeanu, acuzat că a întreținut relații sexuale cu elevi de-ai săi, au prins curaj și au început să vorbească despre modul de „operare” al preasfințitului.

Mai exact, povestesc despre cum își alegea Bârlădeanu victimele sexuale, din cadrul Seminarului, scrie vremeanoua.ro. De pildă, Alexandru, fost seminarist, a povestit pentru publicația din Vaslui, cum, în 2012, opt elevi seminariști au fost lăsați corigenți, apoi repetenți, de către PS Corneliu, chiar în ultimul an de studiu. Alexandru spune că episcopul pusese ochii pe Ionuț Bîgea, un elev din Bârlad, cunoscut nouă după ce a participat la „Vocea României”. Însă, Bîgea, care era și dirijor al corului școlii, nu a cedat avansurilor preasfințitului, motiv pentru care l-a lăsat repetent. La fel și pe colegii lui care știau despre avansurile episcopului. Băieții au fost nevoiți, astfel, să se înscrie la un alt liceu pentru a-și termina studiile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net