Eleva care susţine că a fost violată de profu' de sport riscă să fie sancţionată

Ultima actualizare:

După scandalul în care este implicat numele prestigiosului liceu din Capitală, conducerea instituţiei a hotărât să declanşeze o anchetă proprie pentru a afla ce s-a întâmplat de fapt în excursia de la Predeal. Dacă acuzaţiile de viol ale fetei la adresa profesorului de educaţie fizică se dovedesc a fi nefondate, eleva riscă sancţiuni disciplinare.

Cu toate acestea, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti susţin că în cazul în care există o anchetă penală, orice anchetă administrativă trebuie sistată.

„Pentru faptul că este elevă a şcolii nu poate păţi nimic dacă a minţit, organele legii hotărăsc care este pedeapsa în cazul în care fata a depus o mărturie mincinoasă. În plus, legea spune că orice anchetă administrativă este sistată în momentul în care există o anchetă penală pe rol. Profesorul dacă este exonerat de orice vină poate să se întoarcă în învăţământ, dar nu la acelaşi liceu de la care şi-a dat demisia“, a declarat, pentru „Adevărul“, inspectorul general şcolar, Cristian Alexandrescu.

Joi seară, părinţii elevei de la Liceul Jean Monnet au depus o plângere penală pentru viol la Poliţia Capitalei împotriva profesorului de educaţie fizică. Părinţii susţin că fata ar fi fost agrestă sexual în timpul unei excursii care a avut loc la Predeal în urmă cu două săptămâni.

Profesorul de educaţie fizică a fost reţinut vineri seară pentru 24 de ore. Acesta susţine că este nevinovat şi că şi-a dat demisia de la liceu în urma presiunilor care s-au făcut asupra sa şi a ameninţărilor pe care le-a primit.

Citeşte şi:

Proful de sport acuzat că a violat o elevă, eliberat

Prof de sport acuzat că a violat o elevă, în excursie

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net