Elena Udrea îşi aduce mama în Costa Rica

Ultima actualizare:

    Maria Veliceasa are 67 de ani, dar se ţine bine
Maria Veliceasa are 67 de ani, dar se ţine bine

Mai sunt doar două luni până când Elena Udrea va deveni mămică. În octombrie este programată naşterea fetiţei sale şi tot atunci a fixat şi venirea mamei sale. Blondina nu a vrut să apeleze la o bonă, aşa că a mizat pe sprijinul mamei, Maria Veliceasa.

Au trecut şapte luni de când Elena Udrea (44 de ani) s-a stabilit în Costa Rica. Îi merge bine acolo, îşi duce sarcina liniştită, iar la mijlocul lunii octombrie este programată naşterea fetiţei sale, care va primi numele Eva Maria. În tot acest timp, logodnicul Elenei a făcut naveta România - Costa Rica, iar zilele trecute  tocmai s-a întors de acolo.

În octombrie, Adrian Alexandrov şi Elena vor deveni părinţi
În octombrie, Adrian Alexandrov şi Elena vor deveni părinţi

În cele zece zile petrecute împreună, fosta politiciană şi Adrian Alexandrov (33 de ani) au pus la punct câteva detalii legate de venirea pe lume a bebeluşului, iar cel mai important este cel legat de persoana care o va ajuta pe mămică în primele luni după naştere. Nu a vrut să audă de bone deocamdată, ci a considerat preţioasă prezenţa mamei sale, care îi va da sfaturile necesare, dar şi ajutorul său.

Deşi are 67 de ani, Maria Veliceasa s-a pregătit cu toate forţele să îşi ajute fiica şi nepoata. “Elena se simte foarte bine, s-a îngrăşat destul de puţin. Ne pregătim să ne întâmpinăm copilul, au mai rămas vreo două luni până atunci. Am petrecut împreună zece zile, ne-am relaxat şi am pus la punct câteva detalii. Printre ele şi cine o va ajuta pe Elena, iar mama ei este omul cel mai potrivit într-o astfel de situaţie”, ne-a spus Adrian Alexandrov, logodnicul Elenei Udrea. Camera şi lucruşoarele pentru nou-născut vor fi organizate în octombrie, cu puţin timp înainte de marele eveniment.

Elena Udrea a plecat în Costa Rica în luna februarie, când a şi anunţat că este gravidă. Ea a primit între timp şi sentinţa definitivă în dosarul “Gala Bute”: a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net