Elena Udrea: «Îmi doresc foarte mult să o aduc pe micuţă în România»

Ultima actualizare:

    Elena Udrea își dorește să o aducă pe Eva Maria în România Foto: Arhivă personală
Elena Udrea își dorește să o aducă pe Eva Maria în România Foto: Arhivă personală

Elena Udrea a născut joi, 20 septembrie, o fetiță perfect sănătoasă, în Costa Rica, locul unde a ales să se refugieze după ce a fost condamnată la șase ani de închisoare. Fostul politician a oferit noi declarații legate de frumosul eveniment din viața sa și a susținut că speră ca foarte curând să o aducă pe micuța ei în România, să-și cunoasă familia.

Elena Udrea va fi externată în decursul zilei de vineri, 21 septembrie, la doar o zi după ce a adus-o pe lume pe Eva Maria. Fostul ministru al Turismului a dezvăluit că și-ar fi dorit ca nașterea să aibă loc în România, țara ei natală. De asemenea, Elena Udrea a susținut că speră să o poată aduce pe fetița ei și în România, cât de curând, pentru ca micuța să-și cunoască familia. Totuși, până atunci, mebrii familiei Elenei vor fi cei care vor face o vizită până în Costa Rica, pentru a o cunoaște pe Eva și pentru a-i fi alături proaspetei mămici, într-una dintre cele mai fericite perioade din viața sa. 

„Eva Maria ne-a făcut tuturor o supriză. Şi nouă şi medicului şi a venit mai devreme. Fiind fetiţă, ne aşteptam să fim sub termenul calculat de medic, însă ea a venit chiar mai devreme de atât. Deşi nu era niciun semn că noaptea trecută se va naşte, totuşi, în patru ore, după o aşteptare de patru ore destul de grea, având în vedere opţiunea mea pentru naştere naturală, s-a născut Eva Maria. E un copil perfect sănătos, eu mă simt foarte bine, probabil acesta este unul din avantajele femeilor care aleg naşterea naturală.

Faptul că eşti într-o formă fizică foarte bună imediat după naştere, iar pentru copil este foarte sănătos. Suntem bine, aşteptăm să ne dea voie să plecm acasă astăzi, deci practic după o zi, mie mi-ar fi dat voie să plec de ieri, dar am mai stat pentru Eva. Şi încercă să ne obişnuim acum una cu alta. E un moment special. Asta clar! Începe o perioadă specială în viaţa mea la care trebuie să mă adaptez, dar este extrem de frumoasă, este fabuloasă pot să spun! Mi-aş fi dorit să se întâmple acasă, în România, şi tot sper că foarte curând să vin cu Eva să-şi cunoască familia. 

Din păcate, neaşteptându-ne la venirea ei atât de devreme, familia era pregătită pentru începutul lunii octombrie să se întrunească aici, în Costa Rica, dar asta este. Acum vor veni duminică, luni, când ea deja este acasă. Nici nu puteau să facă prea multe. Rolul major l-am avut eu până la momentul acesta. Este o perioadă din viaţa mea de care încerc să mă bucur la maximum de acest nou început. Îmi doresc foarte mult, ca foarte curând, să o aduc pe micuţă în România”, a declarat Elena Udrea în această dimineață, pentru Antena Stars.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net