Ei promit că o să avem târg de Crăciun ca la Viena

Ultima actualizare:

    Primele căsuţe din cele 75 au  fost deja montate în piaţeta  de deasupra parcării de la Universitate
Primele căsuţe din cele 75 au fost deja montate în piaţeta de deasupra parcării de la Universitate

Bucureştenii vor avea parte de o surpriză de proporţii în acest an de Sărbători. În Piaţa Universităţii va fi amenajat un târg de Crăciun "ca la Viena". 75 de căsuţe în care se vor vinde "de toate". O scenă pentru spectacole şi un brad de 15 metri.

Asta se va amenaja deasupra parcării. Aici va fi montat pupitrul de la care va declanşa Sorin Oprescu iluminarea feerică a marilor bulevarde. În căsuţele de lemn din cea mai importantă piaţă publică a oraşului se vor găsi în perioada 1 decembrie-3 ianuarie, delicatese pentru toate gusturile: de la dulciuri după care îţi lasă gura apă şi până la mâncăruri tradiţionale româneşti care îţi seduc prin miresme papilele gustative.

Practic în "piaţeta dintre statui" se va muta tradiţionalul târg organizat la sfârşit de an de Municipalitate în Parcul Cişmigiu. Produsele vor putea fi consumate pe loc dar, la mese în picioare, fără scaune.

Pentru amatorii de distracţii reprezentanţii Primăriei Capitalei anunţă un program special: concerte de colinde, dar şi momente muzicale de toate genurile. Unul dintre cele mai frumoase momente va fi însă aprinderea, pe 5 decembrie, din faţa celui mai înalt pom de Crăciun din Bucureşti, a celor 2,7 milioane de beculeţe întinse pe 22 de kilometri de străzi.

Capitala Austriei este deja celebră pentru târgul de Crăciun care durează peste o lună

Primele căsuţe din cele 75 au  fost deja montate în piaţeta  de deasupra parcării de la Universitate
Primele căsuţe din cele 75 au fost deja montate în piaţeta de deasupra parcării de la Universitate

Orice lucrare terminată trebuie stricată cât mai repede! Aşa par să îşi spună autorităţile Capitalei care au aprobat spargerea pavajului din Piaţa Universităţii la câteva zile după ce a fost inaugurat cu fast. Pe strada Toma Caragiu unde se află liftul pietonal şi una din intrările în parcarea subterană din zonă, a apărut o imensă groapă de şapte metri lungime şi doi metri adâncime.

Distrigaz a spart pavajul inaugurat acum o săptămână

Primele căsuţe din cele 75 au  fost deja montate în piaţeta  de deasupra parcării de la Universitate
Primele căsuţe din cele 75 au fost deja montate în piaţeta de deasupra parcării de la Universitate

"Este vorba de o reparaţie la reţeaua de gaze" ne explică unul din muncitorii care îşi fac de lucru în preajma "hăului" căscat în piaţă. În timp ce bucureştenii care traversează zona se întrec în mişcări de echilibristică pentru a nu cădea în groapă iar accesul maşinilor în parcare este aproape blocat, reprezentanţii Municipalităţii ridică din umeri şi răspund nonşalant: "este o avarie".

Groapa are 7 metri lungime

Primele căsuţe din cele 75 au  fost deja montate în piaţeta  de deasupra parcării de la Universitate
Primele căsuţe din cele 75 au fost deja montate în piaţeta de deasupra parcării de la Universitate
image
image
image
image
image
image
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net