Ei ne-au «ars» la curent cu 50 de lei pe an

CLIIMA20140606_0130_1.jpg

Am plătit mai mult la curent (Fotografii: mediafax/ photoland/ Dorin Constanda)
Citeste tot despre: 

Statul bagă adânc mâna în buzunarele românilor pentru sprijinirea unei companii private. O anchetă a DNA, care vizează doi actori importanţi în producerea şi distribuţia de energie electrică, a scos la iveală modul în care au fost furaţi românii la factura de curent.

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglemetare în domeniul energiei (ANRE), Claudiu Dumbrăveanu, şi directorul Enel, Florin Gugu, au fost reţinuţi de DNA, joi seară, într-un dosar de luare de mită şi de prejudiciere a clienţilor companiei Enel.

Anchetatorii au descoperit că această companie, care produce şi distribuie energie electrică populaţiei, i-ar fi taxat dublu pe români pentru certificatele verzi, în anul 2012. ANRE a descoperit acest lucru în 2013 şi a decis sancţionarea companiei cu reducerea cu 6% a tarifelor.

Claudiu Sorin Dumbrăveanu, vicepreşedintele ANRE (stanga)

CLIIMA20140606_0129_1.jpg

Am plătit mai mult la curent (Fotografii: mediafax/ photoland/ Dorin Constanda)

Acest lucru nu s-a întâmplat, fiindcă Enel a cerut şi primit din partea vicepreşedintelui ANRE un „cadou" incredibil: o sancţiune de doar 1,3%, în loc de 6%. Pentru acest serviciu, directorul Enel a dat două contracte de lucrări unei firme controlate de un amic al şefului ANRE.

Înţelegerea dintre cei doi a fost pecetluită în iulie 2013, când ANRE a decis reducerea tarifului la energia electrică cu 1,3%. Românii, care s-au bucurat de praful în ochi aruncat de autorităţi, au continuat, de fapt, să plătească facturi mai mari cu 4,7%.

Cheltuielile medii lunare cu energia electrică ale unei gospodării au fost, în 2013, de 86,65 de lei (conform datelor INS). Dacă s-ar fi aplicat reducerea de 6%, factura la curent ar fi trebuit să scadă cu 5,2 lei pe lună şi cu 62,4 lei pe an. Prin aplicarea unei reduceri de doar 1,3%, factura noastră a scăzut cu doar 1,13 lei pe lună şi cu 13,56 lei pe an. Rezultă că fiecare familie a fost ţepuită cu 48,8 lei într-un singur an (62,4 lei - 13,56 lei = 48,8 lei).

Florin Gugu, directorul Enel

CLIIMA20140606_0128_1.jpg

Am plătit mai mult la curent (Fotografii: mediafax/ photoland/ Dorin Constanda)

Aceste sume s-au regăsit în facturile românilor din momentul intrării în vigoare a ordinului ANRE (iulie 2013) şi până azi. Un procent important din valoarea facturii (circa 10%) îl reprezintă costul certificatelor verzi, care e suportat tot de populaţie pentru susţinerea producţiei de energie „verde". Reprezentanţii Enel s-au abţinut de la comentarii, însă  colaborează cu autorităţile pentru a clarifica situaţia.

Ce sunt certificatele verzi

Certificatul verde e un titlu ce atestă producerea de energie electrică din surse regenerabile. Statul sprijină investitorii în energie verde prin intermediul certificatelor verzi. În prezent, fiecare MWh de energie verde produs din surse regenerabile e recompensat cu un număr de certificate verzi. Acestea sunt cumpărate de furnizorii de energie electrică, printre care şi Enel. Consumatorii sunt cei care suportă, prin factură, costurile dezvoltării acestei industrii.

«Câţi bani cer,atât plătesc!»

Cătălin C., 35 de ani. „Nu mă uit la factură, ca să nu mă enervez. O plăteşte mama din pensie, de-aia ea stinge becurile prin casă şi scoate din priză ce nu e necesar. Nu mă miră că ne-a furat şi la curent. E un lucru generalizat."

Florentina A., 27 de ani. „Am noroc că tocmai m-am mutat şi am aparatură ecologică. De aceea, factura e mai mică şi mi se pare OK. Sincer, nu m-am uitat şi la valoarea certificatelor verzi."

Daniela G., 61 de ani. „E mare factura, deşi fac economie la sânge. Opresc şi televizoarele când nu suntem acasă, pentru că se învârte contorul degeaba. Chiar şi aşa, factură sub 1 milion de lei nu am avut."

Florin Ţ., 50 de ani. „Acum îmi dau seama că fac rău că nu mă uit la factură. M-aţi pus pe gânduri. Eu credeam că măcar cei de la Enel sunt corecţi. Sper să îi bage pe toţi la puşcărie."

Click! Spune

- La facturi de 100 lei, furtul e de 4,7 lei pe lună, 56,4 lei pe an
- La facturi de 125 de lei, furtul e de 5,8 lei pe lună, 70,5 lei pe an
- La facturi de 150 de lei, furtul e de 7,05 lei pe lună, 84,6 lei pe an
- La facturi de 175 de lei, furtul e de 8,22 lei pe lună, 98,7 lei pe an
- La facturi de 200 de lei, furtul e de 9,4 lei pe lună, 112, 8 lei pe an

Loading...