Ei fac rând la Cuvioasă, unul s-a urcat pe casă

Ultima actualizare:

    Protestatarul a fost iertat  i n-a primit amend
Protestatarul a fost iertat i n-a primit amend

Credincioşi din toate colţurile ţării continuă să sosească la Iaşi, pentru cel mai mare pelerinaj creştin-ortodox din România. În timp de oamenii aşteptau miercuri, 11 octombrie, cu orele pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva, un bărbat a urcat pe clădirea Primăriei Iaşi, întrucât nu i s-a dat voie să le vândă pelerinilor flori şi busuioc.

Scenă neobişnuită în mijlocul oraşului! Un bărbat a urcat, miercuri dimineaţă, pe clădirea Palatului Roznovanu, unde funcţionează Primăria Iaşi, revoltat fiindcă nu poate face comerţ în zona în care au venit pelerinii pentru hramul Sfintei Parascheva. Protestatarul spune că reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei nu i-au dat autorizaţie pentru a vinde flori şi busuioc, în perioada marii sărbători religioase. Câteva echipaje de poliţişti şi de jandarmi au încercat să-l convingă pe bărbat să coboare de pe clădire, dar acesta a fost de neînduplecat. Omul a solicitat o întâlnire cu Mihai Chirica, primarul oraşului, înainte de renunţa la forma sa de protest.

Prin urmare, edilul a ieşit din sediul Primăriei şi l-a rugat pe bărbat să coboare, invitându-l să discute, la un ceai, în birou, despre situaţia care i-a stârnit nemulţumirea. „Nu pare a fi un om certat cu legea şi i-am înţeles situaţia aproape disperată cu copiii”, spune primarul.


    12.000 de pelerini au aşteptat  cu răbdare la coada imensă
12.000 de pelerini au aşteptat cu răbdare la coada imensă

“Nu e cea mai firească metodă de a-ţi rezolva problema, urcându-te pe o schelă, dar important e că am reuşit să găsim rezolvarea. I-am rugat şi pe colegii de la poliţie şi de la poliţia locală să nu-l pedepsească, mai ales că s-ar putea să fie pus în situaţia de a nu putea să plătească amenda. N-am vrut să-i agravăm situaţia”, a adăugat Mihai Chirica, după discuţiile purtate cu protestatarul.

Cei care se aşezaseră la rândul ce se întinde pe câteva străzi din apropierea Catedralei Mitropolitane din Iaşi aveau de aşteptat două-trei ore pentru a ajunge la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. În medie, pe la raclă trec, într-o oră, aproximativ 500 de pelerini. Astfel, în primele 24 de ore s-au rugat şi s-au închinat la moaşte în jur de 12.000 de credincioşi. Marţi noapte, oamenii au primit mâncare caldă de la mai multe firme din oraş, iar Direcţia de Asistenţă Comunitară a oferit ceai cald, mai ales că temperaturile au coborât la 3 grade Celsius.


    Oamenii s-au închinat şi s-au rugat la moaştele Cuvioasei Parascheva
Oamenii s-au închinat şi s-au rugat la moaştele Cuvioasei Parascheva

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net