EBa, după vot: "Ca mamă singură a trei copii, mi-am dat seama că statul nu sprijină familiile monoparentale"

Ultima actualizare:
Elena Băsescu și cei trei copii: Sofia Anais, Traian Junior și mezina Anastasia
Elena Băsescu și cei trei copii: Sofia Anais, Traian Junior și mezina Anastasia

Elena Băsescu candidează la alegerile parlamentare pe lista PMP Constanţa, urmând să se regăsească pe primul loc la Camera Deputaţilor. Ea a avut un discurs care a vizat mamele singure din România, spunând că își dorește ca parlamemntarii să susțină mai mult familiile monoparentale.

Elena Băsescu (40 de ani) s-a prezentat la o secţie de votare amenajată la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din municipiul Constanţa, fiind însoţită de preşedintele PMP Constanţa, Claudiu Palaz, candidat pentru un loc de senator. “Am votat cea mai bună echipă pentru judeţ şi cel mai bun program de guvernare pentru ţară. Am votat cu speranţă pentru copiii noştri, am votat având încredere că împreună vom putea mişca judeţul Contanţa şi întreaga Românie în direcţia bună, am votat având speranţa că în viitorul Parlament vor exista mai mulţi parlamentari care să susţină familiile monoparentale şi creşterea natalităţii. Pentru aceste lucruri am votat”, a afirmat Elena Băsescu, care are trei copii. Întrebată dacă se va vaccina anti-Covid-19, Elena Băsescu a răspuns:”Da, cu siguranţă îl voi face”.

Elena Băsescu se află pe primul loc pe lista pentru Camera Deputaţilor din partea PMP Constanţa. „Am decis să accept candidatura, am decis să accept să candidez pentru un loc de deputat la Constanţa. De ce la Constanţa? Pentru că e a doua mea casă. M-am născut în Constanţa, am crescut în Constanţa, familia din partea tatălui meu locuieşte în Constanţa. Prin rolul pe care l-am avut, acela de mamă singură a trei copii, am căpatat o dimensiune nouă, mi-am dat seama că statul nu sprijină familiile monoparentale. De aceea doresc să ofer PMP o nouă viziune asupra politicilor publice în zona socială. Nu mă voi lansa în lupte în Parlament. Voi dori doar să construiesc din experienţa mea proprie, aceea de mamă singură a trei copii”, a afirmat Elena Băsescu, la conferinţa de presă. Elena Băsescu a fost europarlamentar în perioada 2009 - 2014.


    Elena Băsescu și cei trei copii: Sofia Anais, Traian Junior și mezina Anastasiafoto: Instagram
Elena Băsescu și cei trei copii: Sofia Anais, Traian Junior și mezina Anastasiafoto: Instagram

Elena Băsescu are 3 copii din 2 relații

Elena Băsescu și Cătălin Gheorghe (28 de ani), alias „Tomată”, s-au despărțit în septembrie 2019, după doi ani de relație. Au împreună o fetiță, Anastasia, care a venit pe lume pe 4 iunie 2018. Din amriajul cu Bogdan Ionescu (Syda), Elena Băsescu mai are 2 copii, Traian Junior (5 ani) și Sofia Anais (7 ani)

Citește și:

Maria Băsescu, bunicuță cool la 69 de ani. A ieșit cu toți cei patru nepoței la Muzeul Satului

EBa, la plajă cu cei trei copii şi cu bona filipineză! Ce bine arată mezina familiei Băsescu

image
image
image
image
image
image
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
Horia Constantinescu scaled webp
top10 art geronimo jpg jpeg
controlor tren jpg
postas greva jpg
Paine mucegaita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net