E oficial! Nici o maşină parcată neregulamentar nu mai poate fi ridicată

Ultima actualizare:

    „Hingherii” de mașini se foloseau până acum de hotărârile Consiliilor Locale
„Hingherii” de mașini se foloseau până acum de hotărârile Consiliilor Locale

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), potrivit căreia nici o mașină parcată neregulamentar nu mai poate fi ridicată de autorități, a fost publicată în Monitorul Oficial, scrie avocatnet.ro.

Practic, prin decizia ICCJ, toate hotărârile emise de autoritățile locale în acest scop sunt lovite de nulitate, pentru că stabilesc şi sancţionează contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere.

În 25 mai, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii, formulat de Avocatul Poporului, referitor la ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Astfel, s-a stabilit că procedura de aplicare a măsurii cu pricina nu poate fi reglementată prin hotărâri ale Consiliilor Locale. Drept urmare, autoturismele parcate neregulamentar nu mai pot fi ridicate de așa-zișii „hingheri” de mașini, care se foloseau până acum de hotărârile Consiliilor Locale. Mai exact, conform magistraţilor, Consiliile Locale şi-au depăşit competenţa atunci când au emis hotărâri ce vizau reglementarea procedurii de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
439472728 923339792915902 5736137712490660858 n e1713931499872 webp
image png
balcoanele solare jpg
printul philip meghan markle colaj gettyimages jpg
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net