Drepturi de autor încasate ilegal în perioada stării de urgență. Prejudiciul este de 200.000 de euro

Ultima actualizare:

    Mascații au descins, în această dimineață, la 32 de adreseCaptură: Poliția Română
Mascații au descins, în această dimineață, la 32 de adreseCaptură: Poliția Română

În timpul stării de urgență și de alertă, autoritățile au oferit diferite indemnizații pentru susținerea unor categorii afectate de pandemie. Dar, iată că printre oamenii de bună credință au existat și infractori. O rețea care se ocupa cu acte de înșelăciune a fost destructurată astăzi, 6 mai, de polițiști. Încasase de la stat drepturi de autor în valoare de 200.000 de euro.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au efectuat astăzi 32 de percheziții domiciliare, în județele Argeș, Prahova, Dâmbovița, Călărași, Ilfov și în municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Potrivit reprezentanților IGPR, activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii înșelăciune.

Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2020, mai multe persoane ar fi declarat în fals activitatea desfășurată și ar fi primit, fără drept, indemnizații pentru drepturile de autor în perioada stării de urgență/alertă.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 200.000 de euro. Polițiștii au adus la audieri 44 de persoane.

Ce sunt drepturile de autor și cine le primește

Contractele de drepturi de autor sunt unele dintre cele mai folosite tipuri de relaţii contractuale în baza cărora jurnaliştii, actorii, cântăreții, artiștii plastici îşi desfăşoară activitatea.

Veniturile din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală fac parte din categoria veniturilor din activităţi independente.

Principalele categorii de drepturi de proprietate intelectuală sunt drepturi de autor şi servicii conexe, brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice şi know how.

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt:

  • scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile, programele pentru calculator;
  • operele ştiinţifice, cum ar fi comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
  • compoziţiile muzicale cu sau fără text;
  • operele dramatice;
  • operele cinematografice;
  • operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
  • operele de artă grafică sau plastică, precum operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, ceramică;
  • operele de arhitectură;
  • lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în general.

Citește și: 

99 de persoane, printre care și cântăreți, acuzate că au cerut și au primit ajutor de la stat în pandemie, cu acte false

image
image
image
image
image
image
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net