Drama fetelor ajunse la bordel, care credeau că se mărită

Ultima actualizare:

Patru adolescente, cu vârste între 14 şi 17 ani, au ajuns pe mâna unor traficanţi de carne vie, care le-au obligat să se prostitueze. Conform anchetatorilor, în perioada mai 2017 - noiembrie 2018, Şaim Cezar-Marian şi Balaşca Alexandru au recrutat prin metoda „loverboy”, transportând apoi şi adăpostind patru adolescente, pe care, le-au exploatat obligându-le să se prostitueze.

Copilele erau obligate să facă acest lucru „la stradă”, în judeţele Galaţi, Brăila, Constanţa şi uneori în diverse apartamente închiriate în regim hotelier, sumele de bani obţinute astfel (peste 100.000 de lei) fiind însuşite şi folosite în totalitate de către cei doi proxeneţi şi de către membrii familiilor acestora. O înregistrare telefonică interceptată de DIICOT arată cum tratau proxeneţii fetele:

Şaim Cezar: Îs două... două murături şi aia şi aialaltă, ai înţeles? Şi are să-mi facă mie nişte plăţi aşa, că-mi trebuie, că aşa vreau eu.

Martor: Are să-ţi dea nişte bani. Păi aşa, fii mai explicit.Îţi dai şi tu seama acuma. Că dacă acuma-i cu omul ăsta, tu ai mai da banii la cineva? Nimeni n-ar mai da banii, nu?

Şaim Cezar: Îţi dai seama, mă? Păi da’ şi ea a încercat să-mi facă rău. (...) Hai mă, dă-le dracu’ de infecţii, de gunoaie. (...) O prind, îi trag un picior şi-i dau drumul. Nu vreau niciun ban de la ea, dă-o dracu’ de infectă! Atâta tot.

Martor: Vrei să o baţi să-ţi faci plăcerea, nu?

Şaim Cezar: Să-i trag eu, da un picior, uite aşa!

Martor: Asta-i plăcerea ta, nu?

Şaim Cezar: Da frăţiorul meu! 

Martor: Că ai educat-o, ai învăţat-o să facă şi ea treabă...Şi acum s-a şmecherit!

Şaim Cezar: Da, da, da! Asta este! Curvele... şmecherite pe traseu! Nu ştii ce înseamnă?

Martor: Am înţeles, mă, moşule!”

Cezar Marian Şaim e acuzat de trafic cu minore şi proxenetism
Cezar Marian Şaim e acuzat de trafic cu minore şi proxenetism

Tribunalul Galaţi i-a condamnat pe Şaim Cezar-Marian şi Balaşca Alexandru, de 26 şi 27 de ani, din Brăila, la câte opt ani de închisoare pentru trafic de minori şi proxenetism. Hotărârea instanţei nu este definitivă. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net