“Dosarele X” la Iaşi. Nimeni nu dezleagă misterul bubuiturii care a speriat oraşul

Ultima actualizare:

Liniştea unei după-amieze liniştite a fost făcută ţăndări de o bubuitură teribilă. Miercuri, la ora 13.30, un zgomot puternic, urmat de o undă de şoc, i-a speriat pe locuitorii din Iaşi şi din localităţile învecinate. Toate geamurile din oraş un vibrat în urma fenomenului pe care specialiştii nu izbutesc să-l explice.

La Iaşi e nevoie, probabil, de agentul Mulder şi de agenta Scully, din faimosul serial american “Dosarele X”, pentru a găsi cauza bubuiturii de miercuri după-amiază. Zgomotul a tulburat oraşul în jurul orei 13.30, iar autorităţile au ridicat din umeri. “Eram în casă, am auzit zgomotul puternic, apoi imediat au început să se zgâlţâie geamurile şi să tremure pământul”, povesteşte un ieşean.

Ferestele blocurilor din Iaşi au fost serios zgâlţâite
Ferestele blocurilor din Iaşi au fost serios zgâlţâite

Prima teorie a fost legată de explozia a unei rachete antigrindină la o înălţime prea mică. Numai că oficialii Centrului Antigrindină din zonă, cât şi omologii lor din Republica Moldova declară că „nu a fost efectuată nici o operaţiune. Şi chiar dacă ar fi fost, racheta nu ar fi produs un asemenea zgomot”. A doua teorie este că zgomotul ar proveni de la un avion cu reacţie care ar fi depăşit viteza sunetului zburând la joasă altitudine. Oficialii Aeroportului din Iaşi şi cei de la baza militară afirmă însă că miercuri n-au avut loc astfel de zboruri. La rândul lor, oficialii de la unităţile militare din zonă n-au raportat exerciţii efectuate pe 1 iunie. Conducerea Centrului de Meteorologie precizează că nu a avut loc un fenomen meteo neobişnuit, iar reprezentanţii Institutului Naţional de Fizica Pământului n-au raportat producerea unui cutremur în zonă.

image
image
image
image
image
image
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image png
magazin deschis unsplash jpg
1 cum ne poate imbolnavi caldura ce avem de facut in zilele caniculare jpg jpeg
paste catolic 2020 papa francisc vatican jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net