Doi militari români au fost răniți în Afganistan. Care este starea lor și din ce unitate făceau parte

Ultima actualizare:

    Vehiculul blindat în care se afla cei cinci soldați români a fost distrus Foto:MApN
Vehiculul blindat în care se afla cei cinci soldați români a fost distrus Foto:MApN

Doi militari români au fost răniţi miercuri în Afganistan, în timpul unei misiuni de patrulare în zona de responsabilitate, în urma unui atac cu dispozitiv exploziv improvizat. Potrivit MApN, incidentul a avut loc miercuri în regiunea Kandahar, iar militarii făceau parte din Batalionul 191 Protecția Forței „Golden Lions”.

Evenimentul a avut loc miercuri la ora 19.32 ora României.”Militarii români se deplasau cu un convoi de autovehicule MRAP (Mine Resistant Ambush Protected / autovehicule rezistente la mine și protejate împotriva ambuscadelor), în regiunea Kandahar. Dispozitivul exploziv s-a declanșat la trecerea ultimului autovehicul din coloană. În urma exploziei, au fost răniți sergentul Adrian Ioan Czifrak și caporalul clasa a II-a Iosif Ioan Reman”, precizează MApN în comunicatul preluat de hotnews.ro. Imediat, ceilalți militari au aplicat procedurile standard prevăzute de regulile de angajare, asigurând zona și acționând de urgență pentru acordarea primului ajutor militarilor răniți.

Toți cei cinci membri ai echipajului au fost evacuați către Spitalul Militar ROL-2 din Baza Aeriană Kandahar.”Cei doi militari răniți, aflați în stare stabilă, beneficiază de tratament medical de specialitate. Ceilalți trei membri ai echipajului sunt evaluați medical, conform cerințelor standard aplicabile în aceste situații”, se arată în comunicat.

De când sunt în Afganistan militarii din Batalionul 191

Militarii arădeni din Batalionul 191 Protecția Forței”Golden Lions”(nr.Leii aurii)au fost dislocați în teatrul de operații din Afganistan în luna august, pentru o misiune de șase luni. Pe 21 august, militarii din Arad au înlocuit Batalionul 21 de Protecția Forței”Black Vipers”(nr.Viperele negre), unitate de vânători de munte.

Citiți și

Cinci militari români au fost răniți în Afganistan. Ce mesaj a transmis Iohannis

Patru din cei cinci militari români răniți în Afganistan au fost externați. În ce stare se află al cincilea

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net