Doctorul Sorin Ianceu: «Ar fi trebuit să primim un mesaj cu coordonatele noastre de la compania de telefonie mobilă»

Ultima actualizare:

    Sorin Ianceu (captură Antena 1)
Sorin Ianceu (captură Antena 1)

Doctorul Sorin Ianceu, supravieţuitor al tragediei aviatice din Apuseni în urma căreia au murit Aura Ion şi Adrian Iovan, a vorbit despre primele momente de după prăbuşirea avionului şi despre felul în care supravieţuitorii au încercat să contacteze autorităţile.

Sorin Ianceu a rememorat ce s-a petrecut cu câteva secunde înainte să se prăbuşească şi a explicat care au fost măsurile pe care le-au luat pentru a putea fi salvaţi.

«Între pilot şi copilot nu am auzit nicio discuţie. În avion stăteam chiar în dreptul motorului şi nu auzeam nimic. Eram în ceaţă, avionul a pierdut altitudine, când am ieşit din ceaţă erau brazi în faţă. A lovit doi brazi cu coada avionului, apoi cu aripa stângă, apoi ne-am prăbuşit. Mi-am pierdut cunoştinţa pentru câteva secunde.

Când m-am trezit l-am văzut pe doctorul Zamfir cum încerca şi el să-şi revină. Imediat ce ne-am dezmeticit, am încercat să cerem ajutor autorităţilor. În maxim 3 minute am sunat la 112. Am anunţat mai întâi Centrul Prelevare de organe din Oradea să nu ne aştepte că ne-am prăbuşit şi serviciul de urgenţă 112. În primă fază nu am dat date cu privire la locul unde ne prăbuşisem. Am sperat să ne poată localiza ei. Ulterior am folosit aplicaţiile de pe telefoanele mobile pentru a putea fi localizaţi», a spus Sorin Ianceu, la Acces Direct.

«Probabil autorităţile nu au putut interpreta în mod corespunzător informaţiile pe care le-am dat noi. Eu nu am de unde să ştiu de ce operaţiunile de căutare au început în altă zonă. Nu îmi aduc aminte să fi ajuns cineva la GPS-ul avionului», a mai spus Sorin Ianceu, la Acces Direct.

«Ni s-a spus că ar fi trebuit să primim un mesaj de la compania de telefonie mobilă, cu un cod care să spună exact unde suntem, coordonatele. Noi nu am mai primit deloc acel mesaj», a adăugat doctorul Sorin Ianceu.

«Aplicaţia GPS era activată pe telefoane, dar funcţiona prin Google Maps. Noi nu foloseam doar conexiunea de internet pentru Google Maps, ci şi GPS-ul. Dar google Maps nu ne dădea decât un şir de cifre care la rândul lor probabil trebuiau introduse într-un soft. Nu pot să afirm sau să infirm dacă au fost interpretate prost datele», a conchis doctorul.

«Aş vrea să mulţumesc în numele nostru, al tuturor, celor care au venit pe frigul ăla şi ne-au salvat. Sperăm să trecem cu toţii peste acest moment şi pe viitor să nu mai existe astfel de probleme între autorităţi şi satelit şi toate celelalte», a mai spus Sorin Ianceu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net