Discuții aprinse și jigniri în Parlamentul European pe tema Brexit

european-parliament.jpg

parlamentul european nigel farage europarlamentari
Reuniunea Parlamentului European are loc marți și miercuri la Bruxelles

Politicianul care a condus campania pentru Brexit, Nigel Farage, a fost huiduit marţi în Parlamentul European (PE), după ce i-a acuzat pe europarlamentari că nu au lucrat nici o zi în viaţa lor, informează News.ro.

„Când am venit aici (în PE – n.r.), în urmă cu 17 ani, şi am spus că vrea să conduc o campanie pentru a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană, aţi râs cu toţii de mine. Ei bine, trebuie să spun: Acum nu mai râdeţi, nu?”, şi-a început Farage discursul.

El a cerut activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona rapid. „Nu cred că ar trebui să pierdem prea mult timp”, a spus el, după care i-a acuzat pe europarlamentari că nu au muncit niciodată.

„Aş vrea să văd o atitudine matură şi raţională privind negocierea unei relaţii diferite. Ştiu că, practic, niciunul dintre voi nu a muncit cu adevărat în viaţa voastră, că nu a lucrat în afaceri, nu a lucrat în comerţ şi nu a creat niciodată un loc de muncă”, a spus Farage. Declaraţia a fost primită cu huiduieli de aleşii europeni, iar mulţi dintre ei s-au întors cu spatele la liderul UKIP.

Preşedintele PE, Martin Schulz, a fost nevoit să intervină pentru a calma spiritele.

„Comerţul (dintre Marea Britanie şi celelalte state membre UE- n.r.) este benefic pentru ambele părţi, acest comerţ contează. Dacă aţi decide să vă tăiaţi nasul pentru a-i face în ciudă feţei şi să respingeţi orice idee  pentru un acord comercial de bun-simţ, consecinţele vor fi mult mai rele pentru voi decât pentru noi. Pentru Marea Britanie, chiar şi lipsa unui acord este mai bună decât acordul îngrozitor pe care îl avem acum”, a subliniat el. 

Politicianul care a condus campania pentru  Brexit i-a acuzat pe europarlamentari că sunt în negare, „la nivel de proiect politic”. „Sunteţi în negare în privinţa faptului că moneda voastră eşuează (...). Sunteţi în negare privind apelul lui Merkel de anul trecut către cât mai mulţi oameni să traverese Mediterana spre Uniunea Europeană. A dus la diviziuni majore în interiorul ţărilor şi între ţări”, a afirmat el.

“Însă cea mai mare problemă pe care o avem şi principalul motiv pentru care Marea Britanie a votat aşa cum a votat, este faptul că , pe ascuns, prin înşelăciune, fără să spuneţi vreodată adevărul britanicilor sau restului popoarelor din Europa, le-aţi impus o uniune politică”, a subliniat Farage, făcând referire la adoptarea Tratatului de la Lisabona, după ce Olanda şi Franţa au votat în 2005, prin referendum, împotriva unei Constituţii europene.

Anterior, europarlamentarii din partidul eurosceptic britanic UKIP şi liderul lor au fost criticaţi dur în Parlamentul European şi au fost ironizaţi de preşedintele CE Jean-Claude Juncker, după ce au făcut campanie pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Trebuie să respectăm democraţia britanică şi modul în care au exprimat-o” alegătorii a spus preşedintele C.E., declaraţie ce a fost întâmpinată cu aplauze de europarlamentarii formaţiunii britanice eurosceptice.

„Este ultima data când aplaudaţi aici (…) şi, într-o anumită măsură, sunt foarte surprins că sunteţi aici. Aţi luptat pentru ieşire. Poporul britanic a votat în favoarea ieşirii. De ce sunteţi aici?”, a adăugat Juncker.

La rândul său, liderul grupului PPE din Parlamentului European, Manfred Weber, l-a criticat dur pe liderul UKIP, Nigel Farage. „Dacă ai avea puţină decenţă, Nigel Farage, ţi-ai cere scuze din partea Marii Britanii pentru că ai minţit. Să îţi fie ruşine”, a spus el.

Liderul UKIP a stat lângă Juncker în PE. Înainte de începerea şedinţei, Farage a mers să discute cu Juncker. Ambii oficialii au părut relaxaţi, iar când Farage a vrut să plece, Juncker l-a luat în braţe şi s-a prefăcut că îl pupă pe obraz.

loading...
Loading...