Director din Primăria Capitalei, reţinut într-un dosar de corupţie

Ultima actualizare:

    Mădălin Dumitru (foto: Adevarul)
Mădălin Dumitru (foto: Adevarul)

Şeful Direcţiei Infrastructură din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru, a fost reţinut, joi, de procurorii anticorupţie, potrivit Mediafax. El este suspectat că ar fi dat preferenţial contracte unor firme, pentru diverse lucrări.

Mădălin Dumitru a fost scos din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu cătuşe la mâini şi urcat într-o maşină a anchetatorilor.

Potrivit unor surse judicare, pe numele lui Mădălin Dumitru a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, în dosarul în care se fac cercetări pentru presupuse fapte de corupţie şi asimilate infracţiunilor de corupţie, care ar fi fost comise în perioada 2011-2014.

În 28 mai, procurorii DNA au făcut 20 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la instituţii publice, printre care şi la Primăria Capitalei, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane.

Anchetatorii au ridicat atunci documente din biroul lui Mădălin Dumitru şi de la locuinţa acesta, precum şi din celelalte imobile percheziţionate.

În acelaşi dosar este suspectată şi soţia acestuia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net