Dinu Patriciu a murit la 64 de ani

Dinu Patriciu a murit la Londra, anunţul fiind făcut în urmă cu doar câteva minute

Dinu Patriciu suferea de o boală hepatică progresivă. A fost afacerist, politician şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din România şi a murit la vârsta de 64 de ani, anunţă Realitatea TV.

 

Dinu Patriciu s-a născut la 3 august 1950 în București. Miliardarul a ocupat trei ani la rând primul loc în Topul celor mai bogați români și a avut, după 1990, afaceri în domeniile petrolier, bancar, imobiliar și media.
 

Reacţia personalităţilor la aflarea veştii

Ion Iliescu, fost Preşedinte al României : "În primul rând vreau să-mi exprim sentimentele de regret pentru părăsirea prematură a acestei lumi de către Dinu Patricu. Era reprezentant al Partidului Liberal şi făcea parte dintr-o generaţie de tineri cu care în ciuda opiniilor politice diferite am avut o colaborare foarte bună întodeauna".

 

Membru fondator al PNL, de două ori deputat În iulie 1990, Dinu Patriciu, alături de Andrei Chiliman, Călin Popescu-Tăriceanu, Radu Cojocaru şi Gelu Neţea au fost excluşi din PNL (contradictii de stil, viziune politica). La 23 iulie 1990, acest grup a format PNL-Aripa Tânără; PNL-Aripa Tanara, condus de Dinu Patriciu, s-a apropiat de Frontul Salvarii Nationale, alaturi de care partidul a semnat o conventie denumita "Carta pentru reforma si democratie", fapt ce a permis PNL-Aripa Tanara sa intre la guvernare, in Cabinetul Petre Roman.

A fost ministru in Guvernul Petre Roman, in urma unei masive remanieri, soldate cu schimbarea a 9 ministri; el l-a inlocuit in functia de ministru al Lucrarilor Publice si Amenajarea Teritoriului pe Doru Pana, dupa ce din acest minister s-a desprins Ministerul Transporturilor care i-a fost dat lui Traian Basescu; Traian Basescu si Dinu Patriciu, adversari politici mai tarziu, au devenit ministri in aceeasi zi: 30 aprilie 1991.

În urmatoarea legislatură (1992-1996), Patriciu candideaza pe listele Conventiei Democratice (infiintata in 1991), iar la 27 septembrie 1992, este ales deputat de Dambovita, pe lista CDR, ca membru al PNL-AT. În 1993 devine liderul Partidului Liberal ’93, în timp ce la 28 decembrie 1994, PL’93 se alătură Alianţei Civic Liberale formate din PNL (condus de Mircea Ionescu-Quintus), PAC si PNL-CD. Pana la sfarsitul legislaturii 1992-1996, ramane membru liberal.

 

La alegerile locale din 1996, Dinu Patriciu a candidat pentru functia de Primar General al Capitalei, pierzand insa 1996-2000 – pierde inca un mandat de parlamentar 22 octombrie 1998 – Biroul Permanent Central al PNL a decis sa-i coopteze pe liderii PL'93, Dinu Patriciu si Horia Rusu, ca viitori vicepresedinti si pe Cristian Iordanescu, ca membru. Cooptarea celor trei reprezentanti ai Partidului Liberal '93 s-a facut conform protocolului de fuziune dintre cele doua partide 2000 – castiga un al treilea mandat de deputat, in Prahova 2001 – la Congresul PNL este ales vicepresedinte al partidului În iunie 2003 – Dinu Patriciu a anuntat, in plenul Camerei Deputatilor, faptul ca isi prezinta demisia din calitatea de parlamentar in favoarea afacerilor, pentru a se conforma Legii anticoruptie, desi potrivit literei legii, el nu era incompatibil, fiind presedinte al Consiliului de Administratie al societatii olandeze – Rompetrol.

 

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1