Descinderi la Consiliul Judeţean Dolj în urma unor suspiciuni de corupţie

Ultima actualizare:

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura Centrală fac cercetări faţă de opt funcţionari din cadrul Consiliului Judeţean Dolj, care ar fi intervenit în procedurile de atribuire a contractelor ce aveau ca beneficiari instituţia publică, "direcţionându-le către firmele agreate, percepând în schimb un «comision» din valoarea contractelor", se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit procurorilor, funcţionarii publici ar fi intervenit pentru adjudecarea unor licitaţii către firme agreate, prin crearea condiţiilor tehnice şi organizatorice favorizante, producând astfel un prejudiciu în bugetul Consiliului Judeţean Dolj.

Anchetatorii fac miercuri zece percheziţii în acest caz, a precizat DNA.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţii au loc şi în birouri din Consiliul Judeţean Dolj.

Procurorii au fost sprijiniţi în această cauză de SRI şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Romane.

Consiliul Judeţean Dolj este condus de Ion Prioteasa, aflat la al treilea mandat. El a fost preşedinte al filiale PSD Dolj până în aprilie, când a demisionat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
ardei jpeg
magazin lidl jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net