Delirul lui Mugur Ciuvică: "Acum băsiştii sunt rockeri!"

mugur_ciuvica-26272.jpg

mugur ciuvica cosette chichirau
Mugur Ciuvică a reuşit să o enerveze pe deputata Cosette Chichirău
Foto: expressmagazin.ro

32.000 de oameni au ieşit în stradă marţi (3 noiembrie) şi au cerut dreptate pentru cei 32 de morţi din Clubul Colectiv. Mugur Ciuvică a avut o serie de declaraţii halucinante despre valul de revoltă din spaţiul public şi a spus că cel care i-a mânat pe protestatari a fost tot Traian Băsescu.

În cadrul emisiunii "100 de minute", de la postul Antena 3, Mugur Ciuvică a spus că printre protestatari s-au inflitrat şi susţinători de-ai lui Traian Băsescu. De altfel, el a mai spus că băsiştii sunt acum rockeri, aşa cum la protestele împotriva Roşia Montană, ei erau ecologişti, iar la alegeri, iohannişti.

„Acum băsiştii sunt rockeri. Dacă nu au fost, au fost în tinereţe. Băsiştii au devenit rockeri acum. Pe vremea cu Roşia Montană toţi băsiştii erau ecologişti. Între turul 1 şi 2 anul trecut, toţi băsiştii erau iohannişti. Rockerul din ei cere să plece Ponta, să plece Piedone, să plece toată lumea. Piedone nu are o mare funcţie politică. Mi se pare că fiind primarul de la locul unde s-a petrecut toate astea, demisia ar fi o pozitie de bun simţ din partea domnului Piedone. Poate şi Băsescu era rocker. Dacă apare Băsescu pe Facebook şi începe aşa o ardeala cu Udrea, bea bere de 8 lei?”, a spus Mugur Ciuvică în emisiunea de la Antena 3.

32.000 de oameni pentru 32 de morţi

  • proteste bucuresti colectiv
    Marţi a fost organizat un protest pentru victimele incendiului din Colectiv
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Oamenii s-au adunat în Piaţa Universităţii, unde au cerut demisia lui Cristian Popescu Piedone, lui Gabriel Oprea şi a lui Victor Ponta
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Oamenii au avut semne pe care scria "Corupţia ucide"
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Cei 32.000 de manifestanţi au plecat din Piaţa Universităţii spre Piaţa Victoriei, la Guvern
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Pe Bulevardul Lascăr Catargiu, traficul a fost oprit pe sensul de mers înspre Victoriei. Maşinile care veneau din cealaltă direcţie au claxonat în semn de solidaritate
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Oamenii au continuat să ceară demisia autorităţilor responsabile pentru incendiul din Colectiv
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Circulaţia a fost oprită de la Piaţa Unirii până în Piaţa Victoriei
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Câteva dintre întrebările şi cerinţele protestatarilor
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    32.000 de oameni au umplut Piaţa Victoriei şi au cerut demisia lui Ponta
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Oamenii au ajuns în faţa Guvernului în jurul ore 19.30. De atunci, au continuat să vină protestatari din mai multe părţi ale Bucureştiului, inclusiv zona de nord
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Unul dintre mesajele din seara de 3 noiembrie
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Oamenii vor să iasă din nou în stradă şi să ceară mai multe schimbări
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Alte mesaje ale manifestanţilor
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Oamenii care au ieşit în stradă au fost de toate vârstele
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    De la Piaţa Victoriei, oamenii au plecat la Ministerul Afacerilor Interne
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Pe drum, oamenii au continuat să scandeze "Ieşiţi din casă, dacă vă pasă", "Nu aveţi coloană, decât oficială" sau ""Vrem spitale, nu catedrale"
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Oamenii au mers pe Calea Victoriei înspre Piaţa Revoluţiei
    Foto: David Muntean
  • Cei 32.000 de oameni au ajuns în faţa MAI în jurul orei 21.30
    Foto: David Muntean
  • proteste bucuresti colectiv
    Oamenii au mers apoi în faţa Parlamentului
    Foto: David Muntean
  • De la Parlament, oamenii au pornit spre Primăria Sectorului 4, iar apoi au mers la Patriarhie
    Foto: David Muntean
  • Primăria Sectorului 4 a fost înconjurată de oamenii ieşiti pentru victimele din Colectiv
    Foto: Sever Gheorghe
  • Maximize

1/21

32.000 de bucureşteni au protestat marţi (3 noiembrie). Protestatarii au ieşit în semn de solidaritate cu victimele incendiului produs în Club Colectiv, care a curmat viaţa a 32 de oameni şi a rănit alţi aproximativ 200. Mii de oameni le-au cerut demisia primarului sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, vicepremierului Gabriel Oprea şi a premierului Victor Ponta.

Oamenii s-au întâlnit în Piaţa Universităţii, la ora 18:00, iar de acolo au plecat spre Guvern. Din Piaţa Victoriei, au mers la Ministerul Afacerilor Interne, din Piaţa Revoluţiei, apoi la Palatul Parlamenului, Primăria Sectorului 4, Patriarhie şi, în final, Clubul Colectiv.  

Loading...
 
 

Citește și

  • proteste in bucuresti

    Circa 32.000 de bucureşteni au protestat marţi (3 noiembrie). Oamenii s-au întâlnit în Piaţa Universităţii, la ora 18:00, iar de acolo au plecat spre Guvern. Protestatarii au ieşit în semn de solidaritate cu victimele incendiului produs în Club Colectiv, care a curmat viaţa a 32 de oameni şi a rănit alţi aproximativ 200. Mii de oameni le-au cerut demisia primarului sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, vicepremierului Gabriel Oprea şi a premierului Victor Ponta.

  • proprietari

    Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, au fost arestați preventiv, prin decizia Judecătoriei Sectorului 4. Cei trei acționari ai clubului, unde vineri seară a izbucnit un incendiu ce a dus la pierderea vieții a 32 de oameni și rănirea a aproape 200, au fost aduși, marți, în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă, după ce în decursul zilei de luni, au fost arestaţi pentru 24 de ore.

  • alin anastasescu

    Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea și Costin Mincu, au fost audiați de către procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cei trei acționari ai clubului Colectiv din Capitală, au făcut declarații șocante la audieri, Alin susținând chiar că nu ar fi știut nimic despre efectele pirotehnice.

  • proteste in bucuresti

    Marți seară (3 noiembrie), au izbucnit mai multe proteste în București. Mii de oameni s-au strâns, inițial, în Piața Universității din Capitală, după tragedia produsă la clubul Colectiv, vineri (30 octombrie). Deși politicienii tac și se arată indiferenți la strigătele cetățenilor, acestea s-au auzit tare și clar în presa străină.

  • A fost nevoie de moartea a 32 de oameni pentru ca patronii să-și protejeze cluburile împotriva incendiilor. Tragedia din Club Colectiv nu a rămas fără urmări: cei trei acţionari au fost reţinuţi pentru ucidere din culpă, iar o parte din barurile şi cluburile românești au intrat în renovări. Dar cum responsabilitatea nu se vinde în piață, la kilogram, mulți patroni au decis să nu schimbe nimic. Iată ce au descoperit reporterii Click! în cele mai în vogă cluburi din centrul Capitalei.

  • marius dunca

    Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Marius Dunca, a fost demis, marți seară (3 noiembrie), de către premierul Victor Ponta. Acesta nu se aștepta la gestul premierului și susține că a aflat vestea de la televizor.