Decorarea casei de Halloween, o distracţie

decorarea9-acasa-1.jpg

Copiii se bucură cel mai mult de amenajarea casei cu decoraţiuni haioase
Citeste tot despre: 

A venit acea perioadă a anului în care, pentru simpla distracţie, ne decorăm casa cu cele mai urâte şi înfiorătoare decoraţiuni. Sâmbăta viitoare, la 31 octombrie, se sărbătoreşte Halloweenul, iar ca să intri cât mai bine în spiritul sărbătorii, îţi propunem câteva idei ieftine şi ingenioase.

Ca să-ţi amenajezi casa de Halloween, nu ai nevoie de un buget prea consistent. Trebuie doar să te duci până la piaţă să-ţi cumperi dovleci de toate formele şi mărimile, să-ţi mai achiziţionezi nişte lumânărele şi în rest, lasă-ţi imaginaţia să zboare.

  • Dovleacul poate fi decupat în forme haioase, iar în interior se pun lumânări aprinse. Aşezat într-un colţ, cu frunze uscate şi flori de toamnă, poate fi pata de culoare a camerei.
  • Borcanele pot şi ele fi transformate. Pictează-le sau înveleşte-le cu hârtie colorată şi desenează pe ea cu o cariocă neagră nişte feţe haioase. Pune în interior lumânărele şi vei avea cea mai tare decoraţiune.

  • Şi paharele de plastic de unică folosinţă pot fi valorificate. Colorate, desenate, acestea pot căpăta forme haioase. Întoarce-le cu gura în jos, iar sub ele pune lumânări electrice.
  • Iar ideile ieftine curg cu duiumul. Spre exemplu, pe cartonul rămas de la sulul de hârtie igienică poţi decupa doi ochi, apoi pui în interior un led de diverse culori. Agaţă de uşa de la intrare astfel de ochi, iar noaptea vor „privi” sfredelitor.
  • Baloanele, cele mai ieftine jucării existente pe piaţă, pot crea un cadru de senzaţie. Cumpără câteva baloane portocalii şi albe, umflă-le şi desenează pe ele cu un marker, nişte feţe de stafii.
  • Un carton de ouă, decupat astfel încât să rămână trei scobituri, se colorează în negru, se lipesc în mijloc două cercuri din hârtie albă, pe post de ochi, apoi se agaţă prin casă.
  • O ghirlandă cu stafii poţi să faci foarte uşor din instalaţia luminoasă folosită la pomul de Crăciun. Fiecare beculeţ va fi învelit cu o bucăţică de pânză sau de hârtie albă, legată cu o aţă, iar cu o cariocă neagră desenezi ochi şi gură.
  • Din pungi negre de gunoi, decupate în fâşii şi lipite cu scoci, poţi să creezi pânze de păianjen pe care să le agăţi la fereastră. Se vor vedea interesant de afară.

 

Loading...

Citește și

  • program de halloween

    Mai multe cluburi din Capitală vin cu un program de Halloween destul de interesant în weekendul 30-31 octombrie. Majoritatea petrecerilor au intrarea liberă, iar unele dintre ele sunt adresate chiar și copiilor, pe care nu mai este nevoie să îi lăsați acasă în aceste zile. Iată lista cu petrecerile din București

  • program de halloween

    Mai multe locații din țară organizează petreceri tematice și au un program de Halloween de-a dreptul special. Într-unele dintre cele mai mari orașe, tinerii se distrează cu muzică bună și costumații pe măsură în weekend-ul 29 – 31 octombrie, în perioada celei mai înfricoșătoare sărbători din an.

  • În noaptea de 31 octombrie, sărbătorim Halloween-ul, iar petrecerile vor fi în toi. Dacă participi la un astfel de eveniment sau cel mic are o serbare tematică la şcoală sau grădiniţă, va trebui să faci rost de costume de vampir, vrăjitoare, diavol sau dovlecel, dar şi de măşti sau pălării. Reporterii Click! îţi spun cât te costă să închiriezi, dar şi să cumperi costume de carnaval.

  • Poţi să arăţi îngrozitor... de bine în noaptea de Halloween. Dacă te îmbraci în ceva negru, mulat, sexy, poate chiar extravagant, şi te machiez mai îndrăzneţ, îţi vei surprinde toţi prietenii. Acum, orice este permis, poţi să şochezi, să ieşi din tipare.