De Paşte vin pensii majorate cu până la 4.000 de lei

Ultima actualizare:

Marea recalculare face fericiţi 30.000 de pensionari. Înainte de Paşte, aceştia vor primi pensii majorate cu până la 4.000 de lei, după ce au fost recalculate. Este vorba despre cei care au lucrat în grupele I şi II de muncă, adică minerii, siderurgiştii, constructorii, CFR-iştii, furnaliştii, personalul din zonele I şi II de radiaţii, navigatorii, dar şi artiştii circari.

Nu plecaţi de acasă în perioada 11-15 aprilie! Poştaşul vine la uşă cu pensia mărită. Diferenţa de bani se va da prin mandat poştal, indiferent de modul cum aţi optat să încasaţi banii. Vizaţi sunt o parte dintre vârstnici.

”Pensiile persoanelor care au lucrat în grupa întâi şi a doua de muncă şi care la momentul ieşirii la pensie nu le-a fost luat în calcul stagiul de cotizare suplimentar pentru acordarea punctajului, sunt în linie dreaptă cu recalcularea. Din cele circa 100.000 de decizii, deja am trimis acasă pensionarilor 35.000, urmând ca până la Sărbătorile de Paşte să fie puse în plată 30.000. Fac apel la părinţii şi bunicii noştri ca în această perioadă să încerce să ia legătura cu factorii poştali pentru a intra în posesia acestor diferenţe de bani, cu menţiunea că vor fi plătite diferenţele de la 1 octombrie 2018 până la 30 aprilie. Urmează ca până la 30 septembrie să se achite toate diferenţele de bani pentru toţi cei 100.000 de beneficiari”,  a declarant, ieri, ministrul Marius Budăi.

Cei care nu vor fi găsiţi acasă, dar vor găsi avizul la cutia poştală îşi vor putea ridica sumele de la poşta de care aparţin până în 17 aprilie. În urma recalculării din oficiu, creşterea va fi, în medie, cu o treime. În cifre, asta înseamnă între 2.000 şi 4.000 de lei în plus. Prioritari la recalculare au fost vârstnicii de peste 70 de ani şi cei care au intrat acum în pensie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net