De la cine cerea Ghiţă bani pentru a interveni la politicieni

Ultima actualizare:

    Sebastian Ghiță este dat dispărut din 21 decembrie 2016
Sebastian Ghiță este dat dispărut din 21 decembrie 2016

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a cerut, în repetate rânduri, reprezentaţilor Siveco România bani pentru a interveni în favoarea acestei companii la politicieni cu funcţii importante, potrivit News.ro. Este vorba de Victor Ponta, Valerian Vreme, Eugen Nicolescu, Nicolae Bănicioiu sau Zsolt Nagy.

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă întocmit de DNA în cel mai nou dosar al lui Sebastian Ghiţă, fostul deputat ar fi cerut, timp de mai mulţi ani şi în repetate rânduri, zeci de milioane de lei de la reprezentanţii Siveco România pentru a-şi folosi influenţa în favoarea acestei firme. Printre cei la care Ghiţă ar fi promis că intervine în favoarea Siveco se numără politicieni cu funcţii importante de la PSD, dar şi de la alte partide, dar şi directori de instituţii publice.

„În perioada 2007 - 2014, Ghiţă Sebastian Aurelian, în mod direct, a pretins de la reprezentanţii SC Siveco România SA şi a primit, în mod indirect de la aceştia suma de 22.872.321,21 lei (bani însuşiţi), respectiv suma de 24.620.988,85 lei (bani folosiţi pentru creşterea artificială a cifrei de afaceri a S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A., pentru aceasta din urmă şi în scopul determinării reprezentanţilor Băncii Mondiale să achiziţioneze acţiuni la acest agent economic şi să-i acorde un credit în valoare de 10 milioane euro), cu sprijinul reprezentanţilor/angajaţilor S.C. Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., S.C. Expert One Research S.R.L. şi S.C. 360 Revolution S.R.L., semnatari ai documentelor, prin simularea unor relaţii comerciale între S.C. Siveco Romania S.A. şi societăţile comerciale menţionate respectiv, constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT, promiţând în schimb că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali şi funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, CNAS, Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Consiliului Judeţean Tulcea, Consiliului Judeţean Braşov, respectiv promiţând că va interveni la primul ministru al României Ponta Victor Viorel, ministrul agriculturii Valeriu Tabără, miniştrii Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Zsolt Nagy şi Valerian Vreme, miniştrii Sănătăţii Eugen Nicolăescu şi Nicolae Bănicioiu, directorul CNAS, Doru Bădescu, directorul general APIA, Doru Nechiti, în vederea atribuirii şi derulării în bune condiţii (fără impedimente la acordarea plăţilor) a contractelor finanţate din fonduri publice încheiate cu SC Siveco România SA”, se arată în referatul cu propunere de arestare preventivă formulat pe numele lui Ghiţă.

Luni după-amiază, Tribunalul Prahova urmează să se pronunţe cu privire la propunerea de arestare preventivă în lipsă formulată de DNA în cel de-al cincilea dosar de corupţie deschis pe numele lui Sebastian Ghiţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net