De 16 ani, Florentina aduce flori pentru baldachinul Cuvioasei Parascheva

Ultima actualizare:

Anul acesta predomină galbenul şi albul, cu pete de culoare roz, bleu şi verde. Alegerea florilor şi decorarea baldachinului pe care stă aşezată racla Cuvioasei Parascheva nu sunt uşoare. Cu toate acestea, Florentina Buştei o face cu drag de 16 ani.

În luna octombrie, familia Buştei vine la Iaşi cu un camion de flori, după 2-3 zile de muncă intensă. Pentru cei patru membri ai familiei, părinţii şi două fiice, drumul în Moldova a devenit o tradiţie. Au trecut 16 ani de când s-au apucat să decoreze baldachinul Sfintei cu flori. Anul acesta, alături de Florentina au venit soţul ei, copiii, dar şi nepoţica, în vârstă de 3 ani, care poartă numele Sfintei.

Motivul pentru care an de an familia Buştei vine la Iaşi este oferit chiar de femeie: “În 2004, eram însărcinată şi am avut un vis care m-a marcat. Mi s-a arătat Sfânta Parascheva şi mi-a spus să am foarte mare grijă de copilul pe care îl voi naşte. Am respectat toate controalele şi evaluările, iar pe 12 octombrie am născut o fetiţă sănătoasă”. De atunci, aceasta şi soţul ei au început să vină la Iaşi din ce în ce mai des. După câteva vizite în capitala Moldovei, au stabilit amândoi că vor să îmbrace cu flori catafalcul pe care este aşezată racla Sfintei. În fiecare an, aranjamentul este ales după îndelungi dezbateri. „Întotdeauna când ne gândim că e gata, peste noapte se schimbă ceva. De exemplu, culorile stabilite iniţial erau roşu, galben şi portocaliu şi vedeţi ce e acum, da? Deci, s-a schimbat total”, mărturiseşte Florentina.

Florentina Buştei spune că aranjarea baldachinului a durat trei zile
Florentina Buştei spune că aranjarea baldachinului a durat trei zile

„Am ales să predomine galbenul, am vrut să fie mai luminos decât anul trecut. Avem crizanteme deosebite, chiar un soi foarte frumos, Charlotte, care are un rozaliu şi e uşor vintage. Avem trandafirii, bineînţeles, avem antirrhinum galben, care e foarte delicat, eucalypt, crizantemă delistar verde şi nelipsitul brad, de care ne ocupăm mai înainte de toate”. Membrii familiei Buştei spun că în trei zile termină tot ce şi-au propus, ajutaţi de alţi voluntari. Pelerinajul a început ieri, când racla a fost scoasă şi zeci de mii de credincioşi au trecut pe la moaştele Cuvioasei Parascheva. Marea sărbătoare este luni, 14 octombrie.

image
image
image
image
image
image
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net