Dan Diaconescu visează la libertate!

Ultima actualizare:

    Spre deosebire de cele mai multe VIP-uri aflate în spatele gratiilor, Dan Diaconescu nu s-a rușinat nici o clipă de postura în care se află
Spre deosebire de cele mai multe VIP-uri aflate în spatele gratiilor, Dan Diaconescu nu s-a rușinat nici o clipă de postura în care se află

Fostul patron al televiziunii OTV simte deja în plete vântul libertăţii. Dan Diaconescu a câștigat în justiție dreptul de a fi liber, dar procurorii pot face recurs în trei zile.

Tribunalele din toată țara au judecat vineri cele mai multe cereri de eliberare din închisoare pe baza recursului compensatoriu, peste 500 de procese. Printre fericiții care au primit OK-ul de a se elibera din pușcărie se află și Dan Diaconescu, fostul patron al televiziunii OTV. Potrivit hotnews.ro, Judecatoria Sectorului 4 este cea care a admis cererea omului de afaceri de liberare condiționată. Decizia nu este însă definitivă.“Admite propunerea de liberare condiționată privind pe petentul condamnat Diaconescu Cristian Dan. Dispune liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1881/2015 emis de Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti în baza sentinței penale nr. 1186/2013. Pune în vedere condamnatului dispozitiile art. 104 Cod penal, privind revocarea liberării condiționate. Cu drept de contestație în termen de trei zile de la comunicare”, se arată în hotărărea instanței. Dan Diaconescu ispășește la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de cinci ani și șase luni de închisoare pentru șantaj, relatează Agerpres. Fapta a fost săvârșită asupra unui primar din Arad, căruia i-a cerut prin intermediul unui realizator 200.000 de euro. Potrivit DNA, faptele s-au petrecut în perioada mai - septembrie 2009.

Legea recursului compensatoriu care modifică prevederile Codului Penal, prevede că deținuții au de primit 6 zile de libertate pentru fiecare 30 de zile petrecute în condiții proaste. Pe aceste considerente au ieşit deja din puşcării peste 500 de deţinuţi şi urmează ca în total să beneficieze de aceste prevederi pest 3.500

image
image
image
image
image
image
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net